Lucrările de reabilitare și modernizare la Căminul social de pe strada Aleea Cătinei din Ploiești nu vor mai avea loc anul acesta. Motivul invocat este că se impune completarea cu noi membri a Grupului de Acțiune Locală (GAL).
Despre reabilitarea Căminului social de pe Aleea Cătinei se vorbește de mai multă vreme, iar la începutul acestui an locatarii au fost anunțați că vor fi repartizați în alte unități locative pe durata lucrărilor de reabilitare.
Anunțul nu a fost primit cu zâmbetul pe buze de mulți locatari, mai ales de cei care au aflat că nu vor primi repartiție în blocurile de pe Libertății, ci vor fi direcționați către locuințe sociale din căminele de pe Rafinorilor și de la Teleajen.
Citește și: Bărbatul care a amenințat că va provoca o explozie într-un bloc din Ploiești a fost prins – VIDEO
La începutul anului, un bărbat în vârstă de 63 de ani a amenințat că va da foc la o butelie, nemulțumit după ce ar fi aflat că trebuie să se mute în blocul social de pe Rafinărilor.
Cert este că după mai multe luni, autoritățile locale au anunțat că lucrările la blocul social de pe Aleea Cătinei nu vor demara în acest an.
„Anul acesta nu vor demara lucrările de reabilitare la Căminul social de pe Aleea Cătinei”, a precizat Daniel Nicodim, viceprimarul municipiului Ploiești, precizând că este necesară completarea GAL-ului cu noi membri, fiind necesară o decizie a instanței în acest sens.
Autoritățile locale nu au anunțat o dată clară când se preconizează demararea lucrărilor de reabilitare și modernizare cu fonduri europene.
La nivelul anului 2020, administrația locală a anunțat că valoarea proiectului se cifrează la peste 4,7 milioane de lei, iar lucrările includ consolidare, instalații noi de curent electric și gaze, reabilitare termică, inclusiv montare de geamuri termopan, dar și o recompartimentare astfel încât fiecare locuință să dispună de propriul grup sanitar.
