Observatorulph.ro a solicitat SGU Ploiești un punct de vedere după ce un șofer care a încercat să plătească parcarea cu monede s-a trezit cu roata blocată. Reprezentanții societății susțin că toate parcometrele, amplasate în parcările publice, funcționează numai cu bancnote. Această decizie a fost luată ca urmare a solicitărilor utilizatorilor care au reclamat faptul că monedele noi emise, cu valoarea de 50 de bani, nu sunt acceptate de către dispozitive.
Zilele trecute, un șofer a fost nevoit să achite supra-taxa de 110 lei pentru deblocarea roții mașinii parcate în zona Colegiului Național A.I. Cuza din Ploiești, deși a încercat, fără succes, să plătească doi lei la aparatul SGU.
”Ieri după-amiază am parcat în fața Colegiului Cuza din Ploiești și am încercat să plătesc la aparatul SGU cu monede de 50 de bani, fiind singurul mărunt disponibil. Acest lucru nu a fost posibil pentru că aparatul nu primea decât bancnote. Menționez că nu am putut plăti prin SMS deoarece singurul telefon pe care îl am este cel de serviciu și este restricționat să facă astfel de operațiuni, lucru care se poate demonstra” susține A.P.
În timp ce șoferul încerca să schimbe doi lei din monede în bancnote la barul din zonă, un echipaj al SGU Ploiești i-a blocat roata.
”Degeaba le-am spus că am încercat să achit o oră de parcare la aparat, cu monede, dar nu am reușit, pur și simplu nu i-a interesat. Le-am plătit supra-taxa ca să-mi deblocheze roata” ne-a declarat șoferul indignat.
La solicitarea observatorulph.ro , conducerea SGU Ploiești a transmis următorul punct de vedere:
În ceea ce privește sesizarea remisă de către cititorul dvs., privind blocarea autovehiculului pentru neplata parcării, vă rugăm să aduceți la cunoștința acestuia faptul că, în conformitate cu actele normative în vigoare, poate depune contestație în termen de 15 zile de la dispunerea măsurii de blocare a vehiculului. Aceasta va fi soluționată de către Comisia de Analiză a Contestațiilor care va remite contestatorului un răspuns, în termenul legal.
Totodată, în urma analizei videoclipului trimis de redacția dvs. pe email, se poate constata că, afișajul parcometrului indică faptul că acesta funcționează numai cu bancnote.
În fapt, toate parcometrele, amplasate în parcările publice cu plată administrate de societatea noastră, funcționează numai cu bancnote. Această decizie a fost luată, de către conducerea societății, ca urmare a solicitărilor utilizatorilor care au reclamat faptul că monedele noi emise, cu valoarea de 50 de bani, nu sunt acceptate de către dispozitive.
Pe de altă parte, mulți cetățeni ignorau mesajul afișat de parcometru, prin care se solicita introducerea anumitor sume de bani (multiplii lui 1), rezultând astfel blocarea permanentă a dispozitivelor și lipsa emiterii tichetului.
De asemenea, alternativele de plată a tarifului de parcare nu se limitează numai la achitarea prin intermediul parcometrului și a SMS-ului, ci și prin intermediul aplicației „Am parcat”, aplicație introdusă recent de societatea noastră ca modalitate de plată. Această informație a fost mediatizată de societatea noastră, aplicația fiind disponibilă, pentru descărcare gratuită, pe platformele Android și IOS.
