La Ploiești a început distribuirea către persoanele defavorizate a produselor de igienă prin programul derulat de Uniunea Europeană. Termenul limită până la care produsele vor fi distribuite este 1 octombrie pentru persoanele înscrise în listele inițiale și până 15 octombrie 2021 pentru persoanele care figurează pe listele suplimentare.
Concomitent cu distribuirea de produse alimentare de la Uniunea Europeană la Ploiești, persoanele defavorizate figurează și pe lista celor care vor primi și pachete de igienă de la Uniunea Europeană.
Fiecare pachet include periuță de dinți, pastă de dinți, săpun lichid, șampon pentru copii, șampon pentru adulți, detergent pudră pentru rufe colorate și pentru rufe albe.
Termenul final până la care trebuie să aibă loc distribuirea acestor pachete este 15 octombrie 2021.
Distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare și cu produse de igienă are loc către persoanele înscrise pe listele suplimentare și se realizează numai după epuizarea distribuirii acestor pachete către persoanele înscrise în listele inițiale, se arată într-un ordin emis de Prefectura Prahova.
Pe lista persoanelor beneficiare de ajutoare alimentare și de igienă figurează persoanele cu venit minim garantat, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei și persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente ( încadrate într-un grad de handicap grav sau accentuat).
