Situație inedită la Dumbrăvești, după ce mama primarului comunei, Dorin Gabriel Răducanu, a devenit consilier local. La scurt timp după validarea în funcția de consilier local a Georgetei Răducanu a apărut zvonul ca aceasta ar urma să fie nominalizată și pentru funcția de viceprimar al comunei. „Niciodată, repet, nu se va întâmpla acest lucru pentru că ar deveni scenariu de incompatibilitate”, susține edilul, care spune că sesizările pe această temă au rolul doar de a-i „denigra imaginea”.
Georgeta Răducanu, mama primarului comunei Dumbrăvești, a depus, săptămâna trecută, jurământul pentru funcția de consilier local din partea PNL. Bineînțeles, reacțiile nu au întârziat să apară, temerea cea mai mare fiind că noul ales local va fi numit viceprimarul comunei.
Primarul comunei, Dorin Gabriel Răducanu, susține că sesizările pe această temă reprezintă „o atitudine părtinitoare pentru a-mi denigra imaginea”.
„Mama a ocupat poziția a 9-a pe lista de consilieri care și-au depus candidatura la alegerile din 27 septembrie 2020. Neșansa echipei PNL care are șapte consilieri – majoritatea în consiliu – față de 6 ai PSD, este că viceprimarul, Vasile Căprărescu, a decedat”, a explicat primarul comunei, Dorin Gabriel Răducanu, care susține că aleșii locali de la PSD au făcut tot posibilul ca vacantarea postului de consilier local să întârzie.
„Mama a venit în Consiliu, fiind poziția 9 din lista de consilieri. În urma decesului fostului viceprimar normal că a urcat în listă firesc, nu că aș fi creat condiții artificiale să o aduc pe mama în consiliu”, susține primarul comunei, care a negat posibilitatea ca mama sa, fost consilier local și în mandatul 2016 – 2020, să ajungă viceprimar.
„Niciodată, repet, nu se va întâmpla acest lucru pentru că ar deveni scenariu de incompatibilitate”, ne-a spus primarul comunei, Dorin Gabriel Răducanu, care spune că validarea mamei sale în funcție a fost perfect legală, în condițiile în care a fost următorul supleant pe lista PNL de la alegerile locale din septembrie 2020.
Ședința de Consiliu Local în care mama primarului comunei Dumbrăvești a depus jurământul ar urma să fie făcută publică, potrivit edilului, pe canalul de youtube al Primăriei Dumbrăvești.
