La doar câteva zile după ce Primăria Ploiești a anunțat organizarea unei noi licitații pentru atribuirea mărcilor Petrolul, membrii fondatori și Clubul ACS Petrolul 52 au lansat o scrisoare deschisă prin care să fie lămurită situația actuală.
Prima licitație publică deschisă pentru atribuirea mărcilor ar fi trebuit să aibă loc pe 9 iulie, însă nu s-a prezentat nimeni, motiv pentru care municipalitatea a postat pe site-ul instituției un nou anunț de licitație.
Citește și: Primăria Ploiești scoate la licitație, pentru a doua oară, mărcile Petrolul – FOTO DOCUMENT
Astfel, municipalitatea a anunțat că o a doua licitație publică pentru atribuirea în baza unui contract de licență exclusivă a mărcilor ar urma să aibă loc pe 30.07.2021, la ora 10.00, la sala de ședință a Primăriei Ploiești.
Miercuri, pe site-ul ACS Petrolul 52 a fost postată o scrisoare deschisă a membrilor fondatori și a clubului cu privire la situația actuală.
Punctul de vedere al membrilor fondatori și al clubului ACS Petrolul 52, exprimat într-o scrisoare deschisă:






