Aleșii județeni analizează posibilitatea de amenajare a unui heliport la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, proiect care a primit deja undă verde în momentul aprobării, în luna aprilie, a bugetului județului din 2021.
Subiectul privind realizarea unui heliport la Spitalul Județean de Urgență Ploiești a trezit interesul autorităților județene și în 2008, când propunerea era ca noua investiție să fie amplasată în apropierea unității medicale, pe terenul care în prezent este destinat viitorului terminal multimodal.
Subiectul privind construirea unui heliport a revenit în actualitate în 2021. Aleșii județeni au aprobat, în aprilie 2021, un amendament la proiectul privind bugetul județului, prin care s-a propus alocarea de fonduri pentru demararea demersurilor necesare pentru realizarea heliportului la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Citește și: Heliport la Spitalul Județean de Urgență Ploiești – VIDEO
Recent a fost identificată și o posibilă zonă unde ar putea fi construit heliportul. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, viitorul heliport ar urma să fie amplasat lângă clădirile administrative ale Spitalului Județean de Urgență Ploiești, aici urmând să fie realizată o construcție P+etaj.
Zona de aterizare ar urma să fie pe platforma clădirii care va fi proiectată astfel încât să suporte încărcarea permanentă, dar și variabilă a platformei.
„Studiul de fezabilitate va indica soluțiile privind circuitele pentru transferul pacienților, dar și valoarea investiției”, a precizat Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.
Realizarea investiției este considerată prioritară în contextul în care astfel va putea fi efectuat mult mai facil transportul pacienților cu probleme grave.

Buna ziua. Locatia prezentata in fotografia prezentata este chiar in cartierul Eden, intre case, pe strada Londra. Este inadmisibil asa ceva. Locuitorii cartierului se vor opune vehement acestui proiect intrucat nu pot survola elicoptere asupra caselor proprietarilor. Cei de la CJ Ploiesti cunosc oare situatia din teren? Nu cred. Iar fac studii si proiecte de pe Google Maps, unde intr-adevar acest cartier nu apare ca zona de locuinte?
Multumesc!