Primul troleu nou a ajuns la Ploiești. Este vopsit în culorile Petrolului – FOTO

1

La Ploiești a ajuns, vineri, primul troleu dintr-un lot de 20, pe care Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației le-a achiziționat de la firma Solaris Bus&Coach (Polonia). Noul troleu va circula, în probe, pe traseul 202. Imagini la finalul textului.

UPDATE Primarul Andrei Volosevici a declarat că până la sfârșitul lunii mai vor ajunge la Ploiești cinci troleibuze.

Troleibuzul, model Solaris Trollino 12, vopsit în culorile galben-albastre ale Petrolului, are o capacitate de transport de minimum 70 de pasageri, din care 30 de locuri pe scaun.

„La Ploiești a ajuns primul troleu, dintr-o serie de 20 care ar urma să ajungă la sfârșitul lunii iunie, cel târziu în luna iulie. Primul troleu, dintr-un lot de 20 care ar urma să ajungă la Ploiești, va circula pe traseul 202”, a precizat Nicolae Alexandri, directorul SC TCE Ploiești.

Troleibuzele sunt dotate cu sistem de climatizare și au sistem de supraveghere video, dar și sistem automat de taxare și computer gestiune management trafic.

Totodată, noile trolee au sistem de informare a pasagerilor și tracking GPS.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

  1. Pe dinafara arata bine. Sunt curios cum arata si la interior. Daca are podeaua dreapta, nu cu scaune cocotate, asa cum au autobuzele din epoca Dobre, este perfect. Nu ma intereseaza fleacurile ( plasme, reclame ), ci confortul calatorilor.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău