Primăria Ploiești introduce un nou interval orar pentru cursele TCE

0

Primăria Ploiești transmite prin intermediul unui comunicat de presă că miercuri a fost luată decizia suplimentării anumitor mijloace de transport public din municipiu, în anumite intervale orare. Măsura este benefică și pentru angajații Spitalului Județean care au transmis prin intermediul observatorulph.ro o scrisoare deschisă, nemulțumiți că nu mai pot ajunge acasă după schimbul de tură de la prânz. 

Primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești pentru luarea unor noi măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19.

Citește și: Noi cum ajungem la muncă dacă TCE anulează curse? Sesizarea angajaților de la spitalul județean

Astfel, s-a hotărât introducerea unui nou interval orar pentru desfășurarea transportului public de persoane, în municipiul Ploiești, având în vedere prevederile Ordonanței militare nr. 3/24.03.2020, respectiv între orele 11.00-13.00.

Astfel, s-a aprobat desfășurarea transportului public de persoane în municipiul Ploiești, începând cu data de 26.03.2020, pe perioada instituirii stării de urgență, după următorul program: 530 –  900 , 1100 – 1300 , 1430 – 19 30 , 2100 – 2330. În intervalele de timp menționate circulația mijloacelor de transport se va face cu frecvența programului normal.

Reamintim că, orice problemă întâmpinată de cetățeni, în contextul actual al epidemiei de coronavirus COVID-19, poate fi semnalată la numerele de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Prahova 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402 sau la TELVERDE 0800 800 358.

Municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere și le recomandă calm și o atitudine civică în aceste momente.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău