TCE Ploiești nu mai are bani de motorină și de curent electric. Transportul în comun riscă să fie întrerupt în orice moment

0
tce-ploiesti-transport-in-comun-societate-transport-primaria-ploiesti-consiliul-local_5ad60.jpg

tce-ploiesti-transport-in-comun-societate-transport-primaria-ploiesti-consiliul-local_5ad60.jpg

Situație extrem de gravă la TCE Ploiești. Societatea de transport în comun nu are buget preconizat pentru lunile viitoare, inclusiv pentru octombrie, iar în timp au fost acumulate datorii imense pentru plata motorinei și curentului electric. În aceste condiții, preconizata grevă de la TCE pare să fie problema cea mai minoră, în condițiile în care există riscul ca, în orice moment, să se întreruptă transportul în comun din Ploiești.

Anul 2019 a venit la pachet cu o serie de restricții de ordin financiar la nivelul municipiului Ploiești. Semnalul de alarmă a fost tras încă din primele luni ale anului, moment în care aleșii PSD + ALDE au aprobat, cu o larghețe de neimaginat, o nouă majorare salarială pentru funcționarii publici din administrația locală, atât pentru cei din Primăria Ploiești, cât și pentru cei din instituțiile din subordinea Consiliului Local. Asta în condițiile în care, funcționarii publici au beneficiat de majorări salariale și la nivelul anilor 2017 și 2018.

Dacă adăugăm și faptul că anul 2019 a venit la pachet cu noi modificări de ordin legislativ, cum ar fi plata din bugetul local pentru cheltuielile de natură salarială pentru persoanele cu handicap sau creșterea masivă a cheltuielilor pentru anumite investiții, ca urmare a majorării salariului minim din construcții la 3.000 de lei, tabloul dezastrului este complet.

Citește și: Primăria Ploiești este la un pas de faliment. Banii ajung numai pentru salarii până la sfârșitul anului

De departe însă cea mai afectată de restricțiile financiare este SC Transport Călători Ploiești, societatea care asigură transportul în municipiul reședință de județ.

Societatea își asigură bugetul din două componente. Pe de o parte din vânzarea biletelor, iar pe de altă parte ca urmare a alocării, din bugetul local, a fondurilor pentru acoperirea subvenției pentru transportul elevilor și pensionarilor.

Dar cum bugetul local este în colaps, sumele au fost direcționate către TCE cu întârziere, fapt care a condus la o serie de consecințe nefaste pentru societatea de transport.

Așa se face că, TCE are probleme cu privire la plata salariilor, dar se află și în incapacitate de a asigura sursele necesare pentru achiziționarea combustibilului și a plății facturilor la curent electric. Iar astea nu sunt singurele datorii pe care le are TCE, care, pe seama unor gafe făcute în trecut de Consiliul Local, a ajuns să fie bun de plată către ANAF și SPFL. 

Citește și: TCE Ploiești se pregătește de grevă generală. Elevii și pensionarii riscă să nu mai circule, gratuit, cu mijloacele de transport în comun

Primii care s-au alertat au fost reprezentanții AGA și CA-ului de la TCE Ploiești, care, într-o adresă către Primărie au menționat că există un risc imens ca societatea să intre în insolvență.

Apoi a fost rândul angajaților de la TCE care au anunțat că au înregistrat conflictul de muncă la ITM și se pregătesc de grevă generală.

Citește: Se pregătește greva generală la TCE Ploiești. Reacția primarului. VIDEO

În ciuda asigurărilor date de primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, cu privire la faptul că municipalitatea nu are datorii la plata subvenției pentru transportul elevilor, pensionarilor și a altor categorii de persoane, situația de la TCE este sumbră.

Societatea riscă să nu mai poată asigura transportul în Ploiești, din cauza datoriilor acumulate la plata motorinei și a curentului electric. Suma necesară pentru combustibil este de peste 1,1 milioane de lei, iar pentru curentul electric de 400.000 de lei. Iar pe lista restanțelor figurează și alți furnizori de servicii, care pot solicita, în orice moment, intrarea în insolvență a TCE Ploiești.

Totul se suprapune peste o situație de neimaginat. Chiar dacă suntem în octombrie, societatea de transport nu are bugetul aprobat de Consiliul Local pentru această lună. 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău