Fenomenul graffiti înțeles greșit în Ploiești. Zeci de clădiri vandalizate
- de Roxana Tănase |
Zeci de clădiri au fost vandalizate în ultima vreme cu tot soiul de desene ciudate, spre disperarea celor care se ocupă de întreținerea acestora. Legea interzice înscrierea sau aplicarea pe ziduri a inscripțiilor neautorizate.
Fenomenul de artă stradală a prins contur în orașe precum București și Timișoara. Inclusiv în Ploiești, în urmă cu doi ani, s-a încercat lansarea unor proiecte de acest gen. La acea dată a fost vorba despre transformarea punctelor termice, care au prins culoare prin realizarea unor desene inspirate.
Citește și: În ce se transformă punctele termice din Ploiești
Din păcate, sprijinirea artei stradale s-a oprit aici, nefiind continuată în niciun fel, deși prin acest lucru Ploieștiul ar fi putut căpăta o pată de culoare, mai ales în zona blocurilor gri, construite în perioada comuniștilor.
De la încurajarea actului artistic până la a accepta ca anumite clădiri să fie pline de mesaje obscene și mâzgălituri este o diferență majoră, cu atât mai mult cu cât legea interzice acest lucru.
Citește și: Fenomenul graffiti a lovit fosta cârciumă de la Cioceanu din anii 1900
Clădiri precum Palatul Administrativ, dar și locuințe proprietate privată nu au scăpat de „amprenta” lăsată pe pereți de anumite persoane.
Astfel, „înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe fațadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice și de arhitectură sau pe orice alt tip de construcții a inscripțiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, spray-uri și alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză” reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei”.
Din păcate, în multe cazuri fapta rămâne cu autor necunoscut.
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro
Social
O elevă din Ploiești a câștigat bursa Timken de 140.000 de dolari
O elevă din Ploiesti a câștigat cea mai prestigioasă bursă acordată copiilor angajaților Timken din întreaga lume. Ioana Băbăruș, elevă a colegiului Alexandru Ioan Cuza, a câștigat Bursa Henry...
Eveniment
Traficul feroviar a fost reluat în Prahova, după ce balustrada unui pod a căzut pe liniile de tren
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA informează că la ora 14.40 a fost redeschis şi firul I de circulaţie pe segmentul de cale ferată Ploieşti Sud - Ploieşti Est - Valea Călugărească. Vă reamintim...
Locuri de Muncă
Lista firmelor care fac angajări la Ploiești. Sunt peste 400 de locuri de muncă vacante
AJOFM Prahova și observatorulph.ro vă prezintă lista locurilor de muncă vacante în săptămâna 25 februarie-1martie în Ploiești. Cele mai căutate meserii sunt agent de securitate, confecționer...
Economic
Seminar de orientare în carieră pentru elevi și studenți la Ploiești
ARILOG - Asociația Română de Logistică, în parteneriat cu Asociația un Strop de Fericire organizează un seminar de orientare în carieră pentru elevi și studenți. Evenimentul va fi găzduit de...
Administrație
Ai Logan? Pentru SGU Ploiești ești singurul ”fraier” care merită blocat (VIDEO)
Strada Basarabilor din Ploiești - locul preferat de angajații SGU pentru blocări preferențiale, în cazul mașinilor parcate neregulamentar. A pățit-o proprietarul unei Dacia Logan. Omul a parcat...
Eveniment
Trafic feroviar și rutier reluat pe un singur sens după prăbușirea balustradei peste liniile de tren de la Ploiești
Angajații CFR au reușit să elibereze, parțial, liniile de tren, de bucățile de fier desprinse din balustrada metalică de pe podul de pe centura de est a Ploieștiului (zona Matizol). Astfel, a fost...