- Publicitate -

Aparat de radiologie de ultimă generație la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte. Momentan nu funcționează pentru că nu a fost autorizat

unitate-medicala-valeni-munte.JPG

Veste bună la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte. Unitatea medicală a achiziționat, cu sprijinul Ministerului Sănătății și Consiliului Local Vălenii de Munte, un aparat de radiologie de ultimă generație. Vestea tristă este că deși aparatul a ajuns la unitatea medicală încă din luna august, nici acum nu a fost pus în funcțiune pe motiv că, momentan, nu a fost transmisă autorizația de la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare – CNCAN.

De mai bine de două luni, pacienții care pășesc pragul unității medicale din Vălenii de Munte special pentru efectuarea unei radiologii primesc același răspuns.

- Publicitate -

Momentan, astfel de investigații nu pot fi efectuate, în condițiile în care spitalul are la această oră un aparat de radiologie de ultimă generație.

Citește și: RMN nou la Spitalul Județean Ploiești – FOTO

- Publicitate -

„La Spitalul din Vălenii de Munte nu avem cum să facem radiologii. Ni se spune că aparatul nu funcționează”, ne-a scris un cititor al Observatorulph.ro, care, săptămânal, bate drumul la unitatea medicală în speranța că, într-un final, va avea cum să aibă parte de investigația medicală. 

Vina pentru situația creată nu aparține conducerii unității medicale, care susține că au fost parcurși toți pașii în vederea autorizării aparatului.

„Aparatul de radiologie de ultimă generație, achiziționat cu fonduri de la Ministerul Sănătății și prin contribuția Consiliului Local Vălenii de Munte, a fost adus în luna august și a fost montat. Noi așteptăm autorizarea de către CNCA. Dosarul a fost transmis. Sperăm că la finele lunii octombrie sau cel puțin până pe 10 noiembrie aparatul să fie autorizat. De obicei procedura de autorizarea durează cam 60 de zile”, a declarat, pentru Observatorulph.ro, ing. Marian George Nicolae, managerul Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte.

- Publicitate -

Procedura de autorizare se pare însă că este de durată. În urmă cu doi ani, CNCAN a postat un anunț pe propriul site prin care anunța că „Începând cu data de 15.06.2016, având în vedere lipsa de personal cu care se confruntă Direcția Autorizare Utilizare Radiații Ionizante, precum și volumul mare al lucrărilor, ne aflam în imposibilitatea de a mai soluționa cereri de autorizare în regim de urgență. În acest context, până la soluționarea aspectelor organizatorice, nu se vor mai accepta cereri și documentații în vederea emiterii autorizațiilor în regim de urgență”.

Investiția de la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte este de aproximativ 300.000 de euro și a fost suportată de Ministerul Sănătății și prin contribuțiile de la Consiliul Local Vălenii de Munte, iar de ea vor putea beneficia, potrivit conducerii unității medicale, toate persoanele care pot prezenta un bilet de trimitere de la medicul de familie sau care sunt internate.

Cât privește vechiul aparat de radiologie al unității medicale, care datează de acum 14 – 15 ani, necesită o nouă autorizare. Vechiul aparat urmează să funcționeze la dispensarul TBC.

- Publicitate -

Foto: Arhivă – Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte

autorizare-cncan.jpg

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -