- Publicitate -

Președintele TNL Prahova: ”Colegii mei au procedat statutar”

bpj-pnl.png

Conflictul dintre conducerile PNL și TNL Ploiești se prefigurează a se transforma într-o criză de durată, care va afecta pe termen lung organizația liberală. După ce nu au reușit să-i împiedice pe tineri să-și organizeze alegerile în sediul de partid, ”seniorii” au trecut la măsuri extreme: convocarea pentru ”radierea” din partid a fiecărui membru din noua conducere. Motivul invocat – neplata cotizației, i-a convins pe cei mai mulți membrii ai TNL că seniorii au o agendă ascunsă care nu are nimic de-a face cu statutul și regulamentele partidului.

Ayad al Hasoon, președinte al TNL Prahova, a încercat să clarifice situația printr-o declarație acordată în exclusivitate pentru www.observatorulph.ro: ”În această perioadă se organizează alegeri în toată țara. Noi am urmat toate etapele, conform statutului. Conducerea organizațiilor Municipală și județeană au fost ținute la curent cu demersurile noastre, deși nu eram obligați să facem acest lucru. Urmând acest program, am organizat alegeri și în alte localități din județul Prahova, și nu au fost probleme.

- Publicitate -

Alegerile pentru Ploiești au fost stabilite pentru data de 7 octombrie. Conducerea organizației municipale a fost anunțată în scris cu două săptămâni înaine. Având în vedere că vorbim de organizația TNL Ploiești, ar fi trebuit ca aceste alegeri să aibă loc în sediul PNL Ploiești dar acest lucru nu a fost posibil. Colegii mei au găsit sediul încuiat, cel mai probabil de către domnul Nae Alexandri.

Au fost convocați 72 de membri, deoarece doar 72 au confirmat că vor fi prezenți, iar la alegeri s-au prezentat 64. Toți cei convocați sunt membrii PNL de cel puțin un an, dovadă stând adeziunile lor, o copie fiind la mine iar originalul la sediul de partid. Din acest motiv, chiar nu înțeleg care este logica după care se ghidează domnul Alexandri atunci când spune despre colegii mei că nu sunt membrii de partid. Sunt aceiași oameni care au făcut campanie pentru PNL Ploiești la alegerile locale și parlamentare din 2016.

- Publicitate -

Alegerile pentru desemnarea conducerii TNL Ploiești sunt statutare, recunoscute atât de Biroul Permanent Județean al PNL Prahova, cât și de conducerea centrală a partidului. Gabriel Stoica este noul președinte al TNL Ploiești ales în mod statutar și fără echivoc.

Nu înțeleg care este sensul demersurilor făcute de domnul Nae Alexandri care încalcă statutul partidului implicându-se în alegerile de la tineret. Cu siguranță, ce face domnul Alexandri nu este bine nici pentru PNL și nici pentru liberalii ploieșteni”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -