- Publicitate -

Preşedintele PSD Ploieşti despre primele directorilor SGU: se poate ajunge la excludere

Președintele interimar al PSD Ploiești, deputatul Ion Eparu, a declarat, în exclusivitate pentru observatorulph.ro, că avea informații referitoare la primele directorilor SGU Ploiești, însă aștepta confirmarea oficială, care a venit în urma dezvăluirilor observatorulph.ro. Deputatul susține că, pe linie politică, dacă se dovedește ilegalitatea acordării primelor, se poate ajunge la excluderea membrilor PSD care au beneficiat de ele și retragerea sprijinului politic pentru persoanele aflate în funcțiile de conducere ale SGU. Vizați de această declarație sunt directorul general, Constantin Donald și cel al compartimentului parcări, Mihail Păun.

Președintele interimar al PSD Ploiești, deputatul Ion Eparu, a acordat, în exclusivitate pentru observatorulph.ro, un interviu pe tema scandalului primelor uriașe ale directorilor SGU. Acesta a declarat că avea informații referitoare la primele directorilor SGU Ploiești, însă aștepta confirmarea oficială de la Consiliul de Administrație. Deputatul susține că, pe linie politică, dacă se dovedește ilegalitatea acordării primelor, se poate ajunge la excluderea membrilor PSD care au beneficiat de ele, precum și la retragerea sprijinului politic pentru persoanele aflate în funcțiile de conducere ale SGU. Vizați de această declarație sunt directorul general, Constantin Donald și cel al compartimentului parcări, Mihail Păun, membri ai PSD Ploiești.

Reporter: Domnule deputat, în calitate de președinte al PSD Ploiești, cum ați primit vestea primelor uriașe acordate directorilor SGU Ploiești, în contextul în care mulți dintre aceștia sunt membri ai partidului dvs.?
Ion Eparu: Trebuie să recunosc că a fost un șoc pentru mine văzând sumele din șatetele de plată ale directorilor SGU, unii dintre ei fiind membrii ai organizației PSD Ploiești și, implicit, sprijiniți să acceadă în funcțiile respective. Vă mărturisesc că, încă de când au apărut zvonuri privind primele uriașe de la SGU, am cerut președintelui Consiliului de Administrație confirmarea oficială, însă observatorulph.ro ne-a luat-o înainte și chiar vă felicit pentru acest lucru! Nu este deloc confortabil să vezi cum directorii unei societăți la care acționar unic este Consiliul Local Ploiești câștigă zeci de milioane de lei vechi lunar, în condițiile în care salariații de rând sunt plătiți, probabil, cu salariul minim pe economie. 
Citește și COMUNICATUL PRIMĂRIEI PLOIEŞTI DESPRE PRIMELE ŞEFILOR SGU
Reporter: Ce reacție ați avut după dezvăluirile din observatorulph.ro?
Ion Eparu: În seara zilei în care dvs. ați publicat ștatele de plată ale directorilor SGU am avut o ședință cu membrii AGA de la SGU Ploiești, consilierii locali PSD, Marilena Stanciu și George Botez, cărora le-am solicitat să verifice legalitatea acordării acelor prime. Dacă directorul general a avut acordul Consiliului de Administrație pentru acea primă de 37.100 de lei, nu știu dacă ceilalți directori aveau dreptul să fie premiați aproape lunar. Vă pot spune că membrii CA și AGA vor verifica toate aceste aspecte, în paralel cu auditorii Primăriei Ploiești care fac parte din comisa instituită de domnul viceprimar Iulian Teodorescu. Luni încep verificările documentelor care au stat la baza premierilor directorilor SGU și nu numai. 
Reporter: Există posibilitatea sancționării, pe linie de partid, a membrilor PSD cu funcții de conducere în SGU Ploiești?
Ion Eparu: Este evident că aceștia au adus un prejudiciu de imagine organizației, puternic afectată oricum de ce s-a întâmplat acum trei luni cu fostul primar. Suntem în plin proces de alegeri interne și de restructurare a organizațiilor, iar peste două săptămâni vom avea un nou Biroul Municipal la Ploiești. Până atunci ne vom lămuri cum au fost acordate primele de la SGU. Noi nu putem interveni pe linie administrativă, dar pe linie politică se poate ajunge la excluderea celor vinovați. Evident, acest lucru înseamnă și pierderea sprijinului politic pentru funcția ocupată. 

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -