Comisia de avizare a acțiunilor publice a avizat favorabil organizarea unui protest în fața fântânii din zona centrală a municipiului Ploiești.
Protestul este organizat pe data de 6 iunie, între orele 16.00 – 20.00, organizatorii anunțând că în timpul acțiunii își vor exprima nemulțumirile legate de defrișările din România, dar că vor astfel să marcheze și Ziua Mondială a Mediului. În timpul protestului va fi organizat și un marș pe trotuarul aferent tronsonului Bulevardul Independenței – Gara de Sud și înapoi, pe parcursul acțiunii urmând să fie distribuiți fluturași cu caracter informativ despre importanța protejării naturii. Organizatorii susțin că la protest vor participa aproximativ 50 de persoane.
- Publicitate -
