Primăria Blejoi a inițiat demersurile necesare pentru construirea unui drum, care va permite accesul direct la zona comercială Auchan din centura Ploieștiului. În prezent, șoferii trebuie să facă un ocol de câțiva km.
Procedura de obținere a terenurilor necesare pentru această investiție de la proprietari a fost deja demarată. "Pentru că varianta exproprierii era costisitoare, i-am convins pe proprietarii terenurilor care vor fi traversate de viitorul drum să doneze suprafețele necesare. După ce vom finaliza această procedură, împreună cu Consiliul Județean Prahova vom trece la etapele următoare, astfel încât accesul dintre zona comercială și DN1 să fie unul facil", a declarat, pentru observatorulph.ro, Adrian Dumitru, primarul comunei Blejoi.
- Publicitate -
