- Publicitate -

Filmul accidentului de la Gara de Sud. Şoferul circula cu viteză pe polei

În

În această dimineaţă, în jurul orei 7:30, pe podul de la Gara de Sud din Ploieşti s-a produs un accident în lanţ, soldat cu doi răniţi şi avarierea a trei autoturisme. Observatorulph.ro vă prezintă filmul producerii incidentului.

Un autoturism Citroen C4, care circula dinspre Bariera Bucureşti spre Gara de sud, la urcarea pe pod, a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de carosabil acoperit cu polei. Autoturismul a intrat pe contrasens, unde a lovit un Fiat, care cobora podul. În spatele Fiatului a mai intrat un autoturism Hyundai. În urma impactului, au fost rănite uşor două persoane (şoferul şi pasagerul din dreapta din Citroen). Niciunul dintre şoferii implicaţi în carambol nu consumase alcool. Şoferul care a provocat accidentul a fost sancţionat de poliţişti, pe numele acestuia urmând să se întocmească un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. 
Procurorul de caz va stabili dacă o parte din vină pentru producerea accidentului aparţine şi administratorului drumului, în speţă Primăria Ploieşti, care nu a intervenit în timp util pentru curăţarea carosabilului de polei.
Citeşte şi 
CIRCULAŢIE PARALIZATĂ LA GARA DE SUD DIN CAUZA UNUI ACCIDENT ÎN LANŢ

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -