Construcția unui sens giratoriu de un milion de euro în Prahova poate deveni inutilă din cauza unui banal pasaj CFR, în care șoferii își rup mașinile.
Primăria Blejoi finanțează, din fonduri proprii, construcția unui sens giratoriu la intersecția DN 1 cu DN 1B, în imediata apropiere a stației de carburanți Rompetrol. Investiția, evaluată la un milion de euro, are ca scop fluidizarea traficului în zona tranzitată zilnic de câteva mii de mașini, mai ales cele de trafic greu. Cu toate acestea, după ce sensul giratoriu va fi amenajat, circulația nu va fi fluidizată complet, din cauza trecerii la nivel cu calea ferată, aparținând CFR, aferentă stației Blejoi. Pasajul CFR se află într-o accentuată stare de degradare, din acest motiv formându-se cozi de mașini chiar și de câteva sute de metri la orele de vârf. La solicitarea observatorulph.ro, conducerea IJP Prahova ne-a transmis că a identificat problema și administratorul pasajului, căruia i s-a dat un termen (?!) nespecificat pentru remedierea problemei. Până când CFR va găsi banii necesari pentru reparații, șoferii își vor rupe în continuare mașinile, iar circulația va fi îngreunată și după finalizarea lucrărilor la sensul giratoriu de un milion de euro.
Citește și AŞA VA ARĂTA SENSUL GIRATORIU DE PE DN 1A
Circulație în coloană din cauza pasajul CFR de la Blejoi:
