Primarul Iulian Bădescu a anunţat că, începând din 31 martie, toţi ploieştenii cu venituri mai mici de 3.000 de lei lunar vor circula gratuit pe toate mijloacele de transport public, până la sfârşitul anului 2015. Este vorba de perioada reabilitării liniilor de tramvai.
Potrivit proiectului de hotărâre, ce va fi supus aprobării consilierilor locali în şedinţa extraordinară convocată de primar miercuri, 12 martie, va fi nevoie de acordarea unor subvenţii istorice pentru Transport Călători Express SA Ploieşti. Astfel, pentru acoperirea costurilor de funcţionare a societăţii de transport public în regim de gratuitate pentru toţi ploieştenii, numai în 2014 va fi nevoie de alocarea sumei de 62.970.000 lei de la bugetul local către TCE. În 2015, suma estimată de conducerea Primăriei Ploieşti ajunge la 64.544.249 lei! Astfel, dacă proiectul va fi aprobat de consilierii locali, suma totală necesară acordării gratuităţii pe toate traseele TCE în 2014 şi 2015 depăşeşte echivalentul a 30 de milioane de euro!
Citeşte şi TOTUL DESPRE TRANSPORTUL GRATUIT ÎN PLOIEŞTI, ÎNCEPÂND CU 31 MARTIE
