- Publicitate -

Primăria Târgșoru Vechi și-a premiat campionii la gimnastică artistică

Primăria Comunei Târgșoru Vechi a organizat recent o ceremonie de premiere dedicată sportivilor care au obținut rezultate deosebite în gimnastica artistică. Campionii au fost primiți la sediul instituției, unde au fost felicitați pentru performanțele lor și recompensați pentru munca depusă.

- Publicitate -

Primarul Petre Eugen Gheorghe (PSD) le-a înmânat, în numele comunității, Diplome de Onoare, cupe și premii în bani, ca semn de apreciere pentru rezultatele obținute și pentru modul în care reprezintă comuna în competițiile sportive.

„În spatele fiecărei medalii stau mii de ore de muncă și sacrificii”, se arată în mesajul transmis de administrația locală, care a evidențiat atât dedicarea tinerilor sportivi, cât și contribuția antrenorilor și a părinților în obținerea acestor performanțe.

- Publicitate -

Reprezentanții Primăriei Târgșoru Vechi au transmis felicitări tuturor campionilor și i-au asigurat de sprijinul comunității și pe viitor, exprimându-și încrederea că aceștia vor continua să obțină rezultate remarcabile și să aducă noi medalii comunei.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum ar putea arăta Micul Trianon de la Florești după consolidarea ruinelor palatului

Reprezentanții Domeniului Cantacuzino de la Florești au anunțat, în...

Mihai Polițeanu cere demiterea viceprimarului AUR, Alexandru Săraru

Pe ordinea de zi a ședinței de marți, 30...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -