- Publicitate -

Cutremur în PNL. Lista liberalilor care vor fi excluși din partid după ce au susținut Guvernul Veștea

Partidul Național Liberal se pregătește să excludă din partid mai mulți lideri și parlamentari care au susținut Guvernul Veștea, executiv care nu a reușit să obțină votul de învestire în Parlament. Potrivit informațiilor publicate de digi24.ro, pe lista celor vizați 16 parlamentari, trei șefi de Consilii Județene și un eurodeputat.

- Publicitate -

Conducerea PNL transmite că deciziile adoptate de partid trebuie respectate de toți membrii, iar cei care au ales să susțină o altă direcție politică vor suporta consecințele.

PNL: „Respectarea deciziilor partidului nu este opțională”

Marți, 23 iunie, PNL a transmis un mesaj ferm privind situația internă generată de susținerea Guvernului Veștea.

- Publicitate -

„Cine alege să meargă alături de PSD împotriva voinței PNL își asumă și consecințele acestei alegeri. Loialitatea față de partid se dovedește în momentele grele, nu atunci când apar funcțiile”, au transmis reprezentanții partidului.

Bolojan: BPN va trece la declanșarea procedurilor de excludere din partid

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a confirmat că urmează declanșarea procedurilor de excludere.

„Conform deciziei Congresului, Biroul Permanent Național va trece la declanșarea procedurilor de excludere din partid. Nu există altă posibilitate. Nu poți să pretinzi că ești membru într-un partid care hotărăște o anumită direcție și să te trezești într-un guvern cu PSD, după ce PSD și-a bătut joc de acel partid prin atitudinea pe care a avut-o timp de luni de zile și prin moțiunea de cenzură pe care a depus-o împreună cu AUR”, a declarat Ilie Bolojan.

- Publicitate -

Lista completă a liberalilor care ar putea fi excluși din PNL

Biroul Permanent Național al PNL urma să valideze marți, 23 iunie, excluderile din partid. Ședința a fost însă amânată ca urmare a consultărilor politice convocate la Palatul Cotroceni.

Cu toate acestea, potrivit sursei citate, lista persoanelor vizate este deja pregătită și ar urma să fie analizată la următoarea reuniune a conducerii liberale.

Potrivit digi24.ro, pe lista excluderilor se află:

- Publicitate -
  • Adrian Veștea (președintele Consiliului Județean Brașov și fost premier desemnat);
  • Hubert Thuma (președintele Consiliului Județean Ilfov);
  • Toma Petcu (președintele CJ Giurgiu);
  • Rareș Bogdan (europarlamentar);
  • Cătălin Predoiu (deputat, demisionar recent din funcția de prim-vicepreședinte al PNL);

 

  • Monica Anisie (senatoare, propusă ministru al Educației în Guvernul Veștea);
  • Sorin Cîmpeanu (senator, propus ministru al Apărării în Guvernul Veștea);
  • Nicoleta Pauliuc (senatoare);
  • Mihai Veștea (senator);
  • Andrei Baciu (deputat);
  • Lucian Bode (deputat);

 

  • Alina Gorghiu (senatoare, președinta PNL Argeș);
  • George Scarlat (deputat);
  • Ion Iordache;
  • Aneta Matei;
  • Eduard Mititelu (propus de Adrian Veștea pentru funcția de ministru al Transformării Digitale);
  • Ciprian Pandea;

 

  • Răzvan Prișcă;
  • Sebastian Rusu;
  • Ionuț Stroe.

Decizia finală urmează să fie luată de conducerea națională a PNL, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național. Până atunci, liderii vizați nu au anunțat oficial dacă vor contesta măsura sau dacă vor părăsi partidul înainte de pronunțarea unei decizii.

Reamintim faptul că luni, 22 iunie, Guvernul Veștea nu a reunit numărul necesar de voturi pentru a fi învestit. Din totalul de 287 de parlamentari prezenți, doar 212 voturi au fost exprimate. Au fost înregistrate 189 voturi „pentru” și 23 „împotrivă”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -