Cel mai mare Mondial din istorie. Trei țări (SUA, Canada, Mexic), 48 de echipe (patru debutante – Curacao, Uzbekistan, Iordania, Insulele Capului Verde), 104 meciuri, 1248 de fotbaliști, sute de oficiali, milioane de suporteri și miliarde de dolari. Multe miliarde de dolari. Aceasta este sinteza turneului final care a început la 11 iunie și își va desemna câștigătoarea pe 19 iulie.
Din articol
Am ajuns la Seattle, la numai câteva zile după ce a început competiția. Se jucase deja meciul Belgia – Egipt 1-1, una dintre surprizele începutului de Mondial. Nu atât de mare precum Elveția – Qatar sau Portugalia – RD Congo, terminate cu același scor, și semnificativ mai mică decât Spania – Capul Verde 0-0.

Seattle este unul dintre orașele iconice ale americanilor. S-a născut unde au agățat yankeii harta în cui, pe partea de vest, în cel mai nordic important punct urban din SUA, poartă către Pacific, Asia și Alaska.
Seattle e orașul din filmul cu Meg Ryan și Tom Hanks, în care un puștiulică își dorește o soție pentru tatăl său văduv și o nouă mamă pentru el, așa că apelează la un post de radio local. Probabil, vă amintiți de Nopți albe în Seattle, o peliculă remarcabilă a anilor 1990, cu turnul Space Needle în fundal.

Primul Mondial pentru Seattle, care în 1994 a privit cu jind la California
În 1994, la precedentul Mondial american, Seattle n-a găzduit meciuri. Nu avea infrastructură sportivă de top, iar meciurile au fost mult mai puține. Doar Los Angeles, unde România a învins Columbia, SUA și Argentina, și San Francisco, unde a pierdut sfertul de finală cu Suedia, au prins meciuri la World Cup 1994, dintre echipele aflate pe coasta de vest.
Cum însă Seattle a primit șase partide, efectul acestora se simte pe toate planurile. În jur de 100.000 de fani primește orașul într-o zi de meci, deși capacitatea stadionului Lumen Field este de numai 67.000 de locuri, iar biletele sunt foarte scumpe. Chiar și la revânzare, tichet sub 500 de dolari nu găsești.

Problema biletelor, de fapt a prețurilor, s-a vrut un spin în pintenul Americii, dar faptul că FIFA a umplut un stadion de 70.000 de locuri la un meci Ecuador – Coasta de Fildeș, jucat la Philadelphia, a închis gura multora.
Meciul SUA – Australia a declanșat un cutremur
Vineri, la Seattle, s-a jucat meciul SUA – Australia 2-0, care a consfințit calificarea americanilor în faza următoare a competiției. A fost nebunie totală. Și pe stadion și în afara lui. Cunoscut ca unul dintre cele mai zgomotoase stadioane din lume, Lumen Field a înregistrat un record.

Primul gol al yankeilor a făcut ca, literalmente, pământul să se cutremure. Seismologii de la Pacific Northwest Seismic Network (PNSN) au măsurat o amplitudine record a mișcării solului de 3,3 milimetri pe secundă în momentul în care SUA a deschis scorul. Al doilea gol a avut o amplitudine mai mică, doar 3,0.
Australienii veniseră pe cai mari, după ce bătuseră Turcia în primul meci, dar SUA nu le-au dat nicio șansă.

În zi de meci, drumurile din jurul Pioneer Square – kilometrul zero al orașului – se închid, de la ora 8 dimineața și rămân închise până la câteva ore după finalul partidelor. Barurile și restaurantele sunt pline, iar afacerile locale din domeniul HORECA prosperă. Se cântă, se dansează, se bea în doze XXL, e un Revelion continuu. „Born in the U.S.A”, a lui Bruce Springsteen e hitul zilei, iar steaguri americane împânzesc orașul.

950 de milioane de dolari în impact economic
Se preconizează că meciurile de la Seattle vor genera cel puțin 950 de milioane de dolari în impact economic și vor susține peste 20.000 de locuri de muncă în regiune. Milioane de oameni din întreaga lume vor urmări meciurile și vor auzi de Seattle și de ce poate oferi el, din punct de vedere turistic. Pe termen lung, se așteaptă ca potențialul turistic al orașului să crească cel puțin cu zece procente.

Acesta este oricum destul de ridicat, deoarece despre Seattle se spune că este un oraș strălucitor. N-are faima hollywoodiană a Los Angelesului ori efervescența cosmopolită a New Yorkului, dar propune un farmec aparte.
Un oraș fin, cu oameni stilați și multe povești de spus. Pe care orice turist vrea să le audă și, de ce nu, să vadă cu ochii lui, cât mai mult.
Orașul în care s-a născut Starbucks
Ce trebuie să știi despre Seattle? În primul rând, aici s-a născut Starbucks-ul, acum 54 de ani, când trei studenți au fondat o companie care inițial vindea boabe de cafea și ulterior avea să devină cel mai cunoscut brand în domeniu din lume.

Tot în Seattle a apărut și constructorul de avioane Boeing, înființat de un imigrant austro-german. William Boeing a pus bazele companiei ce îi poartă numele în 1916.
Microsoft și Amazon au sediul la Seattle, dar numai Bill Gates e localnic. Jeff Bezos a venit cu bănuțul din Florida, deși e născut în New Mexico. Nordstrom, Expedia, Costco și T-Mobile au și ele buletin de Seattle. Cu mult înaintea lor, primul milionar din Seattle a fost un operator de gater pe nume Henry Yesler. Originar din Hagerstown, Maryland, Yesler a venit la Seattle și a construit ceea ce a devenit primul gater cu abur din țară, invenție care l-a umplut de bani.
Bruce Lee e înmormântat în Capitol Hill, lângă fiul său

Tot aici își doarme somnul de veci Bruce Lee, idolul copilăriei celor din generația mea, răpus într-un nefericit accident în 1973, la 32 de ani. Bruce Lee și-a întâlnit viitoarea soție la Seattle unde și-a înființat primul studio de arte marțiale. E pelerinaj la mormântul lui și al fiului Brandon, în Capitol Hill.
În Seattle s-a ridicat și stilul muzical grunge, o subcultură a rockului, care a trimis pe marile scene ale lumii formații precum Nirvana, Alice in Chains sau Pearl Jam, toate cu certificatul de naștere aici. Răposații Kurt Cobain și Jimi Hendrix au fost și ei din Seattle.
Cam astea sunt Top 5 informații must-know despre Seattle, unde te întorci în timp cu zece ore (diferența de fus orar). Senzația de jet-lag poate persista câteva zile bune (se spune că recuperezi o oră pe zi), dar pentru o adaptare cât mai rapidă e bine să tragi de tine în prima zi cât poți de mult și să adormi cât mai târziu cu putință.
Alertă de caniculă pe coasta de Vest a Americii
În ciuda faptului că are renumele celui mai înnorat oraș din SUA, unde plouă frecvent, vara sunt șanse mari să fii ferit de ploaie sau măcar dacă plouă să iasă rapid soarele.
Cam din octombrie, până târziu în mai, lucrurile se schimbă, iar vremea mohorâtă face priză bună cu depresia, Seattle fiind pe lista orașelor cu cele mai multe sinucideri. Chiar și ploios, Seattle primește mai puține precipitații anuale decât New York, Houston, Boston și Atlanta.
Acum însă e cald, iar autoritățile chiar au emis o alertă de caniculă. Se așteaptă peste 30 de grade în zilele următoare, iar fanii trebuie să-și ia măsuri de precauție. Singura națională care stă în zonă este cea a Belgiei, cu bază de pregătire fixată la Renton (18 kilometri sud de Seattle), casa celor de la Sounders, echipa fanion a orașului.

Oarecum în zonă e cazat și Egiptul, la Spokane, al doilea oraș ca mărime al statului Washinghton, care are o suprafață continentală cam cât un sfert din România.
Americanii aveau monorail când România se lupta cu colectivizarea
Dacă ajungeți în Seattle veți vedea o atmosferă degajată, oamenii sunt faini și veseli, marea majoritate albi și asiatici, tineri și non-conformiști (40% din populație are sub 30 de ani). Trafic e ca la americani, adică la greu în orele de vârf, dar transport public performant, tren-metrou, autobuz, troleu, monorail (știți, trenul acela pe sus) construit încă din 1962 când România se lupta cu colectivizarea, și așa mai departe.

Se zice că e unul dintre cele mai sigure orașe dintr-o Americă care devine tot mai nebună, deși în inima lui, adică în downtown, își fac veacul destui eșuați cu tot bagajul vieții în spate, mirosind adânc a alcool și droguri.
De la Twin Peaks la Lenin
Seattle are multe locuri frumoase, nu atât în downtown, cât în afara lui, sunt plaje, parcuri cu multă verdeață (logic din moment ce plouă des), orașul se cheamă și Esmerald City (Orașul de Smarald), o grămadă de podgorii (locul II în SUA la producția de vin după California), muzică multă, multă, multă, somonul e ca guvidul la Mangalia, Marea Salish, care dă în Pacific e oarecum calduță și plină de bărci și yahturi, golfuri cât vezi cu ochii, de unde focile ies leneșe la mal, cascade (Snoqualmie Falls e la 30 de minute de oraș – fanii Twin Peaks o știu sigur, pentru că în orășelul de lângă s-a filmat serialul) și o sumedenie de alte chestii care să alunge orice urmă de plictiseală.

Ca fapt divers, în Gas Works Park, loc în care se adună tinerii ca la picnic, e o ditamai statuia lui Lenin. Da, ați citit bine, Vladimir Ilici, părintele comunismului are statuie aici, care a fost devastată și vopsită în culorile Ucrainei la câteva zile după ce a fost invadată de Rusia.
Seattle e un oraș bine organizat turistic
Seattle e recunoscut pentru spiritul său liber și greu de controlat, acum câțiva ani având loc așa numitul episod Chaz (Capitol Hill Autonomous Zone) în care protestatari au ocupat o zonă de șase cvartale din apropierea centrului orașului, decretând-o zonă liberă.
Au fost ciocniri grele între ocupanți și poliție, dar mai multe săptămâni zona a aparținut primilor, care au creat acolo o atmosferă asemănătoare unui festival, cu lecturi de poezie, muzică și seri de filme. În cele din urmă Poliția s-a încordat și i-a trimis pe rebeli acasă, însă episodul a durat aproape două luni și a intrat în manualele de istorie modernă a Americii.
Din punct de vedere turistic, Seattle e foarte bine organizat. Există tren-metrou de la aeroport, care în 35 de minute ajunge în downtown, trecând chiar pe lângă modernul stadion Lumen Field, unde atunci când nu e Mondial, joacă Seattle Seahawks (fotbal american) ori Seattle Sounders (soccer).
Străzile sunt foarte bine marcate cu indicatoare turistice, astfel încât e extrem de simplu ca odată ajuns în downtown să poți vizita celebra piață Pike Place Market, cea mai veche piață din SUA, ori să cobori colina către waterfront, faleza modernă a orașului, unde se află și celebra roată asemenea celei din Londra.

Yankeeii se mândresc cu un bronz mondial de acum aproape 100 de ani
Iar în perioada aceasta e plin nu doar de poliție, ci și de voluntari, care veghează ca nimeni să nu dea cu bățul în baltă și să strice strălucirea unui Mondial pe care americanii îl văd ca fiind o realizare fabuloasă, fie doar și pentru faptul că ei țin la eticheta de cea mai orgolioasă națiune a lumii.

Chiar și când vine vorba despre fotbal, un sport care n-are tradiție mare în Lumea Nouă, fiind mult sub fotbalul american, baschet, hochei, baseball, un microbist din State va găsi o modalitate de a-și proclama superioritatea. Spre exemplu, unii americani se mândresc cu bronzul din 1930, de la prima ediție a Campionatului Mondial, una la care a participat și România.
O performanță care stârnește zâmbete, ținând cont că a trecut aproape un secol de atunci, iar bronzul de atunci înseamnă un 3-0 cu Belgia, un 3-0 cu Paraguay și un 1-6 cu Argentina, în semifinale. Adică, trei meciuri, fix cât joacă acum o echipă în grupe. Finală mică nu se disputa atunci, drept pentru care atât SUA cât și Iugoslavia au primit medaliile de bronz.
America este în istorie cu autorul primului hatt-trick de la Cupa Mondială, reușit de Bert Patenaude, în meciul cu Paraguay. Patenaude e unul dintre cei mai prolifici fotbaliști de națională, marcând șase goluri în patru meciuri, acesta fiind bilanțul lui internațional.
Berea e 100 de lei la stadion
Pentru a vizita Seattle e nevoie de cel puțin câteva zile, iar dacă vreți să vedeți și împrejurimile s-ar putea să nu fie de ajuns nici două săptămâni. Întrucât costul vieții este ridicat și prețurile sunt destul de piperate, mai ales acum în timpul Mondialului, cazare sub 300 de dolari pe noapte e greu de găsit.
America a devenit însă demult o țară scumpă. Prețurile nu mai sunt prietenoase de mult timp. La stadion, o bere americană costă 18 dolari, iar una de import 19 dolari, deci în ambele variante peste 100 de lei. În fan-zoneurile amenajate, vreo nouă la număr, unde suporterii se adună pentru spectacole și vizionare de meciuri, prețurile sunt sensibil mai mici.

Un adevărat șoc reprezintă însă banii pe care trebuie să-i scoți din buzunar dacă vrei să cumperi obiecte promoționale din magazinele oficiale FIFA: o replică de tricou – 140 dolari, minge replică – 60 dolari, eșarfă – 60 dolari, șapcă 35 dolari. Până și o banală insignă, de 1×1 centimetri, e 25 de dolari. Prețuri de buzunare bogate, dar chiar și așa rafturile se golesc rapid.
Senzația e că și dacă FIFA ar face Mondialul cu 100 de echipe, nu 48 ca acum, în America, succesul comercial e garantat.
Lucruri inedite despre Seattle
- Seattle a fost primul mare oraș american care a avut primar. Bertha Knight Landes a deținut funcția între 1926 și 1928 și s-a remarcat pentru că a luat o poziție dură împotriva corupției. De exemplu, l-a concediat pe șeful poliției, încă din start. De atunci nu a mai fost o altă femeie primar în oraș.
- The Space Needle are o punte de observație la 160 m înălțime și un restaurant rotitor la 150 m. De aici vederea este atât de largă încât se pot vedea nu numai cartierele orașului dar și împrejurimile: Muntele Rainier, Muntele Baker, Elliot Bay și altele. Structura, care a fost construită în doar 400 de zile, poate rezista la vânturi de până la 200 km/h dar și la un cutremur cu magnitudinea de 9,1 (mai multe despre asta mai târziu), datorită parțial fundației sale, care se extinde mult sub pământ.
- Întregul cartier central de afaceri a ars în 1889, în ceea ce este astăzi cunoscut sub numele de Marele Foc din Seattle. A început de la un lemnar care a manipulat greșit adezivul fierbinte și a dus la transformarea a 116 acri în cenușă. Locuitorii au decis să reconstruiască orașul deasupra molozului, în loc să se se mute, ridicând străzi peste centrul ars, iar la viitoarele clădiri au folosit cărămidă și oțel în loc de lemn (mișcare inteligentă). Se spune că există un misterios tur subteran care îi duce pe vizitatori de-a lungul trotuarelor și vitrinelor magazinelor care existau înainte de Marele Foc.
- Seattlites, cum sunt numiți localnici, formează o comunitate foarte cultă. Aproximativ 80% dintre adulți dețin carduri ale Bibliotecii Publice din Seattle.
- Orașul are cea mai mare populație aparținătoare de bărci de casă, o mulțime de oameni fiind dispuși să plătească sume mari pentru a avea propria barcă.

- Seattle City Light – o utilitate publică care alimentează 90% din Seattle prin hidroelectricitate – are o amprentă zero de carbon. Întregul oraș s-a angajat să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050.
