- Publicitate -

Cum se vor modifica traseele TCE la Ploiești, după închiderea Bulevardului Independenței în weekend

Primăria Ploiești anunță reconfigurarea traseelor de transport public în weekenduri. Se va întâmpla în fiecare sfârșit de săptămână, începând chiar de vineri, 1 mai, de la ora 00:15 și până luni, 31 august, ora 05:00. Este vorba despre tronsonul dintre statuia lui Radu Stanian și până la Gara de Sud, fără a se închide și sensul giratoriu, respectiv zona Monumentului Vânătorilor.

- Publicitate -

Astfel, pentru perioada respectivă, operatorul S.C. Transport Călători Express S.A. a planificat devierea transportului public, după cum urmează:

  • pe sensul dinspre Centru spre Gara de Sud, autobuzele vor circula pe strada Bobâlna, cu opriri în stațiile Pelican și Liceul de Muzică;
  • pe sensul dinspre Gara de Sud spre Centru, autobuzele vor circula pe strada Democrației, cu opriri în stațiile 13 Decembrie, Covurlui și Muzeul de Istorie.
  • Traseele troleibuzelor 44 și 202 vor fi scurtate la Hale Coreco, iar legătura între Centru și Gara de Sud se va face cu celelalte trasee de autobuz cu parcurs comun între Galeriile Comerciale și Gara de Sud, respectiv Gara de Sud spre Hale Coreco.

De asemenea, TCE mai precizează că biletele validate în troleibuze vor fi valabile și în autobuzele care circulă între Centru și Gara Sud, în perioada de scurtare a rutei liniilor de troleibuz 44 și 202.

- Publicitate -

Biletele utilizate în autobuze pe zona Gara Sud – Centru își mențin valabilitatea și în troleibuzele care circulă spre Malu Roșu, respectiv Podul Înalt.

  • Traseul 2 va efectua stația din fața Gării de Sud, iar la ieșirea din Prahova Value Centre va efectua viraj dreapta pe strada Democrației. Nu se mai folosește stația Coreco Sud, iar călătorii, pentru deplasările spre Centru/Vest, vor utiliza stația Gara de Sud (din fața gării).
  • În locul stației Coreco Sud, la sensul spre Centru, traseul 30 va efectua stația Gara Sud din fața P.T.T.R. Sud, comună cu cea a traseului pentru tramvaie – 101.

Observatorul Prahovean a scris recent AICI un material despre decizia autorităților de a închide Bulevardul Independenței din Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -