Deși oficial este primăvară de două luni, iarna mai oferă un ultim spectacol la munte. A început să ningă în zonele înalte ale județelor Prahova, Argeș, Brașov și Covasna. Imagini la finalul textului
Vremea nu prea ține cu noi în minivacanța de 1 Mai. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă până sâmbătă, 2 mai, ora 10:00. Potrivit ANM, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu diferențe de 8–12 grade față de mediile multianuale. Pe parcursul nopților, local, în jumătatea de nord a țării și izolat în rest, se va produce brumă.
De asemenea, în acest interval, vor fi perioade în care va ploua, mai ales în sudul și estul țării, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 10–15 l/mp și, izolat, de peste 20 l/mp.
Ninsori la munte, în Prahova
Iarna s-a întors și în zona montană din centrul țării. În Prahova, la altitudini de peste 1.800 de metri, a început să ningă. La Cota 2000 din Sinaia, temperatura maximă a urcat până la 1 grad Celsius, în timp ce minima a coborât la -4 grade Celsius.
Acțiuni de deszăpezire pe mai multe șosele, la nivel național
Direcția Regională de Drumuri și Poduri București anunță, într-o postare pe Facebook, că se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe Drumul Național 73, în județul Argeș.
A nins peste noapte în zonele alpine din județele Brașov și Covasna, iar utilajele au intervenit pentru siguranța șoferilor, transmite DRDP Brașov.
