- Publicitate -

Ninsori la Cota 2000 din Sinaia. Ploi și vreme rece în Prahova

Iarna a revenit, marți, 21 aprilie, la munte, în Prahova. La Cota 2000 din Sinaia a început să ningă consistent, iar meteorologii anunță depunerea unui nou strat de zăpadă în următoarele ore. La nivelul județului vremea s-a răcit, iar un nou val de ploi și-au făcut simțită prezența.

- Publicitate -

Schimbarea vremii s-a resimțit în întreg județul. Temperaturile au scăzut rapid față de zilele trecute, de la valori de 17–18 grade Celsius la temperaturi maxime de 5… 9 grade Celsius, iar senzația de frig este accentuată de vântul care suflă moderat.

La Ploiești mercurul în termometre a urcat, marți, doar până la 9 grade Celsius, în timp ce temperatura minime se menține la 5 – 6 grade Celsius.

- Publicitate -

Ploi, descărcări electrice și grindină în Prahova

În timp ce în zona montană precipitațiile sunt sub formă de ninsoare și lapoviță, în restul județului sunt așteptate ploi, pe alocuri însoțite de descărcări electrice. Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp și, izolat, chiar peste 25–35 l/mp. Nu sunt excluse episoadele de grindină.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă până joi, 23 aprilie, ora 10:00, care vizează instabilitate atmosferică, precipitații și intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, inclusiv în Prahova.

Cod galben de ninsori și vânt puternic la munte

La munte, condițiile meteo se vor înrăutăți. Este în vigoare un cod galben de ninsori și vânt puternic până miercuri, 22 aprilie. Meteorologii anunță că, în special la altitudini de peste 1.400 de metri, ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune un strat de zăpadă de 10–15 centimetri, iar în zonele înalte ale Carpaților Meridionali acesta poate depăși 20–25 de centimetri.

- Publicitate -

Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40–55 km/h în majoritatea regiunilor și rafale de peste 60–80 km/h la munte. În plus, vremea va deveni rece pentru această perioadă, iar în timpul nopților sunt posibile brume, mai ales în zonele depresionare.

Meteorologii recomandă prudență, în special în zonele montane, unde condițiile de drum se pot schimba rapid din cauza ninsorii și a vântului puternic.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -