- Publicitate -

Un nou nod rutier va fi construit pe A3 București – Ploiești, în Ilfov

Un nou nod rutier pe Autostrada A3 București – Ploiești va fi construit la intersecția cu DJ 101C, în zona Gruiu – Nuci, din județul Ilfov. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.

- Publicitate -

Potrivit acestuia, au fost emise ordinele de începere a lucrărilor pentru construirea a trei noduri rutiere importante, localizate pe trei autostrăzi din rețeaua națională, unul dintre acestea urmând să fie realizat pe A3, în Ilfov.

„În perioada următoare, constructorii vor executa lucrări pregătitoare pentru organizarea de șantier, iar în luna mai vor demara lucrările de execuție. Sunt contracte de tip FIDIC roșu, ceea ce înseamnă că exproprierile sunt deja realizate, iar autorizațiile de construire au fost emise”, a precizat secretarul de stat.

- Publicitate -

Pe Autostrada București – Ploiești (A3), nodul rutier va fi construit la intersecția cu DJ 101C, în zona Gruiu – Nuci, județul Ilfov.

Viitorul nod rutier va fi realizat la solicitarea și în colaborare cu Primăria comunei Gruiu, Primăria comunei Nuci și Consiliul Județean Ilfov. Acesta va fi amplasat la intersecția Autostrăzii A3 (km 36+700) cu DJ 101C, pe sectorul București – Ploiești.

Secretarul de stat a mai anunțat că lucrările vor fi executate de BOG’ART SRL, valoarea totală a investiției fiind de 57,2 milioane de lei, fără TVA.

- Publicitate -

„Durata de execuție este de 10 luni pentru fiecare nod rutier. Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, precum și din cofinanțare de la bugetul de stat”, a adăugat acesta.

Alte două noduri rutiere vor fi construite pe Autostrada București – Pitești (A1), la km 73+100, în intersecție cu DJ 702F, la Ionești, și pe Autostrada București – Constanța (A2), la km 90+100, în intersecție cu DJ 306 și DN3A, în zona Dragoș Vodă.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Oricum la GRUIU se intra si se iesea in autoostrada pe un drum de urgenta lasat deschis de CNAIR ptr smecherii din zona (Mosul de la BNR si hotul de la cfr) de 10 ani de zile.
    Psd-pnl aceeasi mizerie !

  2. Bine ca se apuca sa construiasca alte noduri rutiere, nu exclud ca fiind necesare.

    Totusi, la fel, sau mai mult sunt necesare parcarile si toaletele ce astepta de peste 10 ani sa devina functionale. Cred ca se vor termina nodurile, iar necesitatile fiziologice le facem cu oprire pe banda de urgenta, in camp.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mărturia tatălui fetei sechestratate din Prahova: „Ne temem că vor veni peste noi”

Observatorul Prahovean publică în exclusivitate un interviu cu tatăl...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -