La Ploiești a început, poate mai târziu ca în alți ani, spectacolul magnoliilor. Plantate cu ani în urmă, acestea încep, în această perioadă, să-și manifeste frumusețea la apogeu. În Ploiești, atât în fața Palatului Administrativ, cât și în Parcul Toma Socolescu și, mai ales, în Parcul Nichita Stănescu, magnoliile au început să înflorească.
Magnoliile din centrul Ploieștiului au fost plantate, majoritatea, în urmă cu 15-20 de ani. Sunt specii diferite, astfel că, an de an, spectacolul care îl desfășoară în fața ochilor trecătorilor este excepțional.
Avem, în centru, magnolii albe, cubus stelata, roz, specia solangiana, iar cele mai vechi, trei la număr, au 60 de ani și sunt incluse în lista cu arborii cu valoare deosebită din Ploiești. Acestea sunt, însă, rarități și, se pot vedea pe proprietăți private.
Magnolii găsim și în Parcul Mihai Viteazul unde, deși nu sunt atât de multe ca în centrul Ploieștiului, aduc culoare și bucurie orașului.
Spectacolul magnoliilor este, anul acesta, la început. Așa că, nu pierdeți ocazia și mergeți să le vedeți. Chiar merită!
