- Publicitate -

29% dintre mașinile verificate în Prahova, cu probleme tehnice. 92 prezentau risc iminent de accident

Aproape o treime dintre autovehiculele verificate anul trecut în trafic, în județul Prahova, prezentau probleme tehnice sau nereguli legate de documente, potrivit datelor transmise de Registrul Auto Român (RAR).

- Publicitate -

În unele cazuri, defecțiunile au fost considerate suficient de grave încât să reprezinte pericol iminent de producere a unor accidente.

Inspectorii RAR au verificat în județ 3.534 de vehicule, iar 29% (1.024) dintre acestea au fost găsite neconforme. Mai mult, 92 de mașini, echivalentul a 2,6% din total, prezentau deficiențe care puteau duce direct la producerea unor evenimente rutiere, fiind încadrate la risc iminent de accident.

- Publicitate -

Problemele identificate nu au fost izolate. Deficiențe legate de poluare au fost constatate la 5,36% dintre vehiculele controlate, iar 1,3% circulau cu inspecția tehnică periodică falsă, expirată sau anulată.

În urma controalelor mixte realizate de RAR și Poliția Rutieră au fost aplicate 1.022 de sancțiuni contravenționale și au fost retrase 911 certificate de înmatriculare.

Situația în țară

Situația din Prahova trebuie privită în contextul controalelor la nivel național, unde inspectorii au verificat 92.219 vehicule, iar 38,5% aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase.

- Publicitate -

Cele mai frecvente nereguli au fost descoperite la instalațiile de iluminare și semnalizare, la nivelul emisiilor poluante, la componentele suspensiei și rulării, la vizibilitate sau la structura șasiului.

Problemele la sistemele esențiale pentru siguranță, frânare sau direcție au fost depistate, de asemenea, în mii de cazuri, iar aproape 4.700 de vehicule au fost considerate pericol imediat pe șosele.

RAR subliniază însă că aceste rezultate nu reflectă starea generală a întregului parc auto, deoarece echipajele opresc în special vehiculele suspectate că ar putea avea defecțiuni.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -