- Publicitate -

Bărbat din Baba Ana, cu hipotermie severă, transportat la spital

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Baba Ana, a fost găsit în stare gravă din cauza hipotermiei severe. Victima gerului a fost transportată de o ambulanță la spital.

- Publicitate -

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Prahova a fost solicitat să intervină, luni dimineață, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 69 de ani. Pacientul, găsit în stare gravă, prezenta simptome de hipotermie severă.

Echipajul SAJ Prahova sosit la fața locului a evaluat pacientul. Bărbatul prezenta simptome de hipotermie severă. Temperatura corpului era de 29 de grade Celsius.

- Publicitate -

Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Vreme extrem de rece în Prahova

Prahova se află sub atenționări de vreme extrem de rece. Meteorologii au anunțat că, până pe 22 ianuarie, ora 10.00, va fi ger în timpul nopților și dimineților în majoritatea zonelor.

Temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -6 grade. Gerul va persista și ziua, cu valori în jurul a -10 grade.

- Publicitate -

„În regiunile sudice și sud-estice, local vor fi precipitații mixte și se va depune polei”, a precizat ANM.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -