- Publicitate -

Prahova, pe harta neagră a femicidului. Crimele care au șocat comunitățile

În primele opt luni ale acestui an, în Prahova au fost ucise patru femei, alte trei fiind foarte aproape de a fi ucise de concubini sau soți. Județul nostru este pe locul al treilea în topul ”negru” al agresiunilor grave împotriva femeilor, după Iași și București. 

- Publicitate -

Prahova, pe harta neagră a femicidului

La fiecare 3 zile, un bărbat a încercat să omoare o femeie în România, iar infracțiunea a ajuns la autorități. În 46 de cazuri, femeile au murit, potrivit unei analize snoop privind femicidul. Acest termen înseamnă uciderea intenționată a unei femei sau fete, adesea comisă de către un bărbat / partener intim, ca urmare a unor sentimente de ură. Cu patru crime și trei tentative de crimă, Prahova are o rată de criminalitate ridicată.

Autoritățile județene fac pliante

În Prahova, acest fenomen este tratat de autorități prin campanii de informare. Ultima, intitulată „Violența NU este iubire”, a fost inițiată săptămâna trecută de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).  În cadrul campaniei vor fi organizate activități precum Marșul Tăcerii, ateliere educative, flash-mob-uri și o caravană de conștientizare care va ajunge în mai multe localități din județ (Câmpina, Mizil, Vălenii de Munte, Băicoi, Tomșani etc.).

- Publicitate -

pliant violenta femei prahova

Crimele care au șocat comunitățile

Pe 14 ianuarie, un câmpinean (40 ani) și-a ucis concubina cu multiple lovituri de cuțit. Victima (34 ani) s-a dus la agresorul împotriva căruia era emis un ordin de protecție, fără dispozitivul care ar fi generat alertarea polițiștilor  (detalii AICI).

În luna martie, un localnic (53  ani) din Valea Călugărească și-a ucis soția (46 ani) prin  strangulare. Potrivit anchetatorilor, crima s-a petrecut pe fondul unei crize de gelozie. În luna iunie, o femeie (22 ani) a fost ucisă de concubin (37 ani) cu toporul, doi copii rămânând astfel orfani. Victima se refugiase la părinți după ce a fost agresată verbal și fizic de nenumărate ori. Pentru modul în care polițiștii de la secția din Lipănești au tratat cazul, IPJ Prahova a deschis o anchetă care nu a fost finalizată până în prezent.

La începutul lunii septembrie, o femeie de 57 de ani a fost bătută cu bestialitate de un bărbat de 53 de ani, care ulterior a călcat-o intenționat cu mașina. Femeia a decedat la spital în urma rănilor suferite. Cei doi aveau o relație extraconjugală. La aceste patru crime se adaugă alte trei tentative, victimele fiind tot femei, iar agresorii apropiați ai acestora.

- Publicitate -

De ce victimele nu-și părăsesc abuzatorii

Potrivit IPJ Prahova, în primele opt luni ale acestui an, peste 120 de femei au cerut ordine de protecție, jumătate dintre acestea fiind încălcate de agresori!

Dincolo de lege, cifre și statistici, componenta psihologică și socială joacă și ea un rol cheie atunci când vine vorba despre victimele violenței domestice. „Sunt acele femei care nu au crezut niciodată că li se poate întâmpla lor. Realitatea este alta: femicidul apare în toate mediile, în toate categoriile sociale. Cunoașterea semnelor și a mecanismelor psihologice înseamnă siguranță”, spune pshihologul ploieștean Eugenia Popovici.

Sfatul psihologului

Tot aceasta explică și ce poate face o femeie în cazul în care constată anumite semne în neregulă la partener, dar și care sunt cauzele pentru care nu puține sunt persoanele care preferă să sufere în tăcere, ori chiar să-și piardă viața. Totul pentru că nu știu să ceară ajutor, sau , din nefericire, acel ajutor vine mult prea târziu.

- Publicitate -

 Argumente care te pun pe gânduri

  • Majoritatea victimelor NU și-au imaginat niciodată că vor fi în pericol.
  • Femicidul nu se întâmplă doar în familii cu „probleme grave”.
  • Nu este despre gelozie sau iubire, ci despre control și putere.
  •  Semnele apar devreme: amenințări, control obsesiv, violență crescândă.
  •  A ști înseamnă a fi pregătită – nu e frică, e prevenție.

 Fraze care te fac să reflectezi

  • Nicio femeie nu crede că va fi ea… până se întâmplă.”
  • „Controlul nu e iubire, e primul pas spre violență.”
  • „Dacă trebuie să ascunzi ceva ca să eviți un conflict, deja e un semn”
  • „Nu aștepta să devină periculos. Cere ajutor când simți că nu e bine.”
  • „Siguranța nu e negociabilă.”

De ce recurge agresorul la aceste comportamente?

  • Nevoia de control și putere: Agresorul vede relația ca pe o posesie.
  • Frica de abandon: Separarea sau gelozia extremă pot declanșa violența.
  •  Traume din copilărie: Mulți agresori au crescut cu violență în familie.
  •  Lipsa empatiei / narcisism: Suferința partenerei este minimizată.
  •  Credințe toxice: „Femeia trebuie să asculte.”

De ce unele femei acceptă sau rămân?

  • Dependență emoțională: Ciclu violență – scuze – promisiuni – „luna de miere”.
  •  Speranța schimbării: „Se va schimba pentru mine.”
  •  Izolare socială: Prieteni/familie îndepărtați.
  •  Rușine și stigmat: Teama „ce o să zică lumea”.
  •  Dependență economică: Fără bani / loc unde să plece.

De ce fenomenul a luat amploare în ultimii ani?

  • Vizibilitate mai mare in: Presă, social media, ONG-uri – mai multe cazuri raportate.
  •  Crize socio-economice: Pandemia, stres financiar, izolare – conflicte amplificate.
  •  Cultură patriarhală persistentă: Norme de control asupra femeilor.
  •  Acces la arme: Crește letalitatea violenței domestice.
  •  Risc la separare: Plecarea din relație = moment critic (mentalitate arhaica, neputinta subzistentei, prezenta copiilor, rusinea familiei, vot de blam public, misoginism).

Ce poți face dacă observi semne

  • Vorbește cu cineva de încredere.
  •  Sună la 112 dacă există pericol imediat.
  •  Cere un ordin de protecție.
  •  Apelează la ONG-uri (ANAIS, FILIA, Necuvinte)
  • Creează un plan de siguranță (documente, bani, loc sigur).

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. Aceste cazuri au loc nu din cauza ca sunt femei, ca de fapt a folosi termenul femicid inseamna ca au fost ucise deoarece sunt femei, ci s-a intamplat din cauza faptului ca abuzatorul era partnerul/sotul acestora. Evenimentele au avut loc fie din cauza de gelozie sau furie, ori sub influenta diferitelor substance.
    Nu cred ca a fost mai mult de un criminal in Romania care a omorat femei deoarece erau femei.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Voxpublica

Murături și diplomație

Cum or fi pus-o pe doamna Toiu ministru de...

Vrei să schimbi cartea de identitate cu una electronică? Să nu pățești ca mine

Recent, am încercat să-mi schimb cartea de identitate cu...

Codul roșu care n-a fost. Mai bine, că oricum stăm prost

În ultimele zile, conform ANM, venea urgia peste noi....
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -