Ploieștiul este departe de ceea ce înseamnă o comunitate dezvoltată unitar. În 2025 încă există cartiere unde accesul la rețele de canalizare, apă sau gaze sunt considerate un lux. De asfalt, școli, iluminat public, curățenie nici nu poate fi vorba.
Cum de câteva zile bune orașul nostru are parte de un episod autentic de toamnă autentic, ploieștenii din zonele defavorizate resimt din plin lipsa de interes și prioritate cu care au fost tratați de primărie ani la rând.
La o distanță de aproximativ trei kilometri față de zona centrală a orașului, în spatele impunătoarei Gări de Sud, ploieștenii din cartierul Mimiu trăiesc ca în anii 1990.
Marți dimineața, pe o ploaie mocănească, străzile neasfaltate din Mimiu erau înghițite de noroi, iar gropile erau acoperite de apă, bălți fiind formate din loc în loc.
Șobolanii și câinii maidanezii împărțeau frățește resturile comestibile găsite în tonele de gunoi împrăștiate în tot cartierul, iar totul părea blocat în timp.
Din loc în loc, bucățile lipsă din gardul fostei rafinării Astra arată ruinele a ceea ce a fost cândva unul dintre motoarele economice ale zonei și orașului.
Deși la nivelul administrației locale problemele cu care se confruntă ploieștenii din Mimiu sunt arhicunoscute, măsurile concrete prin care poate le poate fi îmbunătățită întârzie să apară.
Spre deosebire de alte cartiere mărginașe ale Ploieștiului, Mimiu pare să fi trecut prin ultimii zeci de ani fără a fi afectat de schimbări majore.
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Primăriei Ploiești.
Scurt istoric al zonei
La mijlocul secolului al XIX-lea, cartierul Mimiu din Ploiești era un cătun ce aparținea de comuna din apropiere, Tătărani. Potrivit informațiilor adunate de Ioan Groşescu în „Mahalalele Ploieștilor“, spre deosebire de restul orașului care era organizat și administrativ în mahalale, Mimiu nu a avut de la început acest statut.
Numele de „Mimiu“ este pus în legătură cu grecul Dimitrache Mimis, administratorul, pe atunci, a unui abator în bariera Bucov.
Bun manager, dar lacom și pus pe căpătuială, din suprataxele puse cu de la sine putere pe tăierea animalelor și din alte afaceri, Mimis și-a cumpărat terenuri și proprietăți.
O parte din aceste terenuri se aflau în sudul orașului, dincolo de calea ferată, cunoscute în epocă sub numele de „Câmpul lui Mimis”.
Spre sfârșitul anului 1868, locuitorii satului Rudu au fost strămutați pe moșia lui Dimitrache Mimis.
Nu pot sa zic ca Mihai Bravu difera foarte mult de imaginea articolului. Ma refer de la cimitir pana la rafinarie, sau zona aia nu face parte din oras?
Burkina Faso