- Publicitate -

Grupul Alianța Europeană s-a reunit la Berceni

La Berceni a avut loc, în perioada 11–12 septembrie 2025, pentru prima dată în județul Prahova, ședința externă a Grupului Alianța Europeană (EA) și discuția pe tema “Stimularea dezvoltării economice și sociale a satelor din imediata apropiere a orașelor”.

Conform comunicatului oficial, evenimentul a fost organizat de primarul comunei Berceni, Cosmina Pandele, în colaborare cu Grupul Alianța Europeană. Ședința a creat contextul favorabil pentru încurajarea și promovarea interacțiunii dintre liderii locali, regionali și europeni și cetățenii care locuiesc în comunitățile rurale din zona periurbană.

- Publicitate -

Întâlnirea a adus la aceeași masă aproximativ 60 de personalitati autohtone si europene, reprezentanți ai administrației publice locale și centrale din România, precum și lideri din mediul asociativ, academic și de business.

Primarul comunei Berceni, Cosmina Pandele, a declarat că, în cadrul acestei ședințe, s-au abordat subiecte vitale pentru dezvoltarea satelor din proximitatea centrelor urbane.

- Publicitate -

„Sunt încântată să găzduiesc această întâlnire în inima comunității pe care o reprezint, pentru care mi-am pus tot sufletul și careia mi-am dorit, de la preluarea mandatului de primar, să îi dau însemnătate la nivel internațional. Le mulțumesc tuturor invitaților, atât celor din afara țării, cât și autorităților din România, care au onorat comuna Berceni cu prezența lor!

În cadrul întâlnirilor din aceste două zile au fost explorate provocările specifice de dezvoltare cu care se confruntă satele situate în proximitatea centrelor urbane, precum presiunile asupra utilizării terenurilor, nevoile de infrastructură, schimbările demografice și accesul la servicii.

Astfel, discuțiile nu au reprezentat doar întâlniri de lucru, ci un moment de referință pentru comunitatea din Berceni, care își afirmă vocea și valorile în fața provocărilor prezentului și viitorului” a fost mesajul primarului comunei Berceni, Cosmina Pandele.

- Publicitate -

Finalul acestui eveniment a fost marcat de semnarea „Declarației de la Berceni”, un reper simbolic pentru comunitățile rurale europene.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...

De ce nu o vrea Sorin Grindeanu pe Oana Gheorghiu în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu este de...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -