Ploieștiul din păcate, la fel ca alte multe orașe din țară, a pierdut de-a lungul timpului zeci de clădiri monument. Una dintre cele mai vechi clădiri din municipiu este construită în urmă cu aproape două secole și jumătate.
Din articol
Distrugerea caselor de patrimoniu a fost ani la rând un fenoment crunt, care a văduvit inclusiv Ploieștiul.
Unele dintre clădirile istorice ale Ploieștiului au pierit în timpul bombardamentelor… Altele la cutremur și în perioada comunistă…
„Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, imobil devenit muzeu, este printre puținele clădiri ale Ploieștiului cu o istorie atât de lungă. Situată pe strada Democrației, la nr. 2, casa este un monument istoric.
„Fosta casă a negustorului Hagi Prodan din Ploieşti este un exemplar foarte valoros şi rar, dacă nu chiar unicul care ni s-a păstrat, de acest tip de arhitectură civilă orăşenească”, afirma arhitectul Grigore Ionescu într-o lucrare din anul 1982.
Edificiul arhitectonic, construit în 1785, a devenit muzeu, la inițiativa unui comitet format din personalități politice și culturale.
Povestea celei mai vechi case din Ploiești
Fosta casă a negustorului Hagi Prodan are o arhitectură aparte. Fata primului proprietar al imobilului, Marița, ar fi primit-o ca dotă, la începutul anilor 1800, la căsătoria cu Ivan Hagi Prodan, acesta fiind considerat ca făcând parte din elita negustorilor.
Mult mai târziu, la începutul secolului XX, casa ar fi fost vândută Primăriei de către urmașii Mariței. Autoritățile de la acea vreme ar fi propus demolarea imobilului, însă clădirea a fost salvată de Toma T Socolescu.
După primul război mondial, casa a fost reparată, iar aici a fost înființat primul muzeu, respectiv „Muzeul Prahovei”.
Din 2005, aici funcționează Muzeul „Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. A fost redeschisă vizitării după ce a fost reabilitată.
Piese de muzeu, vechi de 240 de ani
Din punct de vedere arhitectural, potrivit Muzeului Județean de Istorie și Arheolologie Prahova, planul construcţiei s-a bazat pe unul dintre tipurile vechilor case româneşti. O casă autentică de negustor, din care nu lipsesc obiectele orientale. Exteriorul casei are pridvor și decorațiuni florale.
Clădirea are patru încăperi de o parte şi de alta a unui vestibul, terminat cu sacnasiu construit în formă poligonală.
Cei care trec pragul muzeului pot face cunoștință cu obiecte vechi de mai bine de două decenii și jumătate.
Intimitatea spaţiului, potrivit Muzeului Județean de Istorie și Arhitectură, e completată cu decoraţiunile pereţilor pe care se odihnesc chilimuri şi arme de foc de secol XIX, dar şi cu plafonul impunător realizat parcă cu mult prea multă migală din şipculiţe de lemn.
În interior, Mariţa, soţia lui Hagi Prodan şi ginerele lor, sunt zugrăviţi de pictori anonimi. De departe, printre cele mai valoroase obiecte se numără icoana adusă de Hagi Prodan de la Ierusalim.
Ibrice din alamă, narghilele și instrument de încălzit patul
În bucătărie, ibricele din alamă, te duc cu gândul la cafeaua turcească preparată la nisip. Narghilele, vase de ars mirodenii și pernele colorate sunt alte câteva obiecte care îți atrag atenția. Plafonul din lemn sculptat în motiv stelat este un alt element cu totul deosebit.
Patul cu stâlpi sculptați, dar și un instrument de încălzit patul în iernile geroase sunt alte obiecte impresionante.
Masa și scaunele concepute în stil florentin, dar și un bogat inventar de obiecte de uz casnic, farfuriile din argint, lucrate în ateliere vieneze, sunt doar câteva dintre obiectele care se disting în vechea casă a Ploieștiului.
Monument istoric al Ploieștiului
Clădirea este declarată monument istoric și este deschisă vizitatorilor marți – duminică, în intervalul orar 09.00 – 17.00, ultima intrare fiind la ora 16.30.

Sper sa o darame si sa faca un mall, sau mai bine o face intr-o casa de pariuri ca oricum doar atat se mentine in orasul asta
Nici casa, nici curtea nu sunt ingrijite. Nu inteleg dece s-a construit o terasa cu bere in curtea monumentului. Cine a permis asa ceva?
Cea mai veche clădire din Ploiești este Biserica Domnească „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (ridicată de Matei Basarab în 1639). Este chiar pe strada Matei Basarab, aproape de Dîmbu. Casa Hagi Prodan este, într-adevăr, cea mai veche locuință, dar cu aproape 150 de ani mai nouă.