- Publicitate -

Un city break la Chișinău, accesibil, frumos, curat, dar…

Un city break la Chișinău, capitala Moldovei, este o realitate care este din ce în ce mai apropiată românilor. Orașul este extraordinar de accesibil, având până acolo un drum de aproximativ șase ore cu mașina sau de 40 de minute cu avionul. Iar odată ajuns acolo, lucrurile sunt și mai simple.

Drumul până la Chișinău

Dacă până acum drumul cu mașina era varianta cea mai bună pentru a ajunge la Chișinău, acum, odată cu introducerea cursei Wizz Air București – Chișinău, totul e devenit mai simplu și mai puțin obositor. Zborul durează 40 de minute, cu tot cu decolare și aterizare, și nici nu ai timp să te dezmeticești că ai și ajuns.

- Publicitate -

Atât de scurt este zborul încât echipajul nu are timp nici să efectueze celebrul „serviciu la bord”. Astfel, pe această rută, dacă vrei orice din meniul Wizz Air sau de la duty free, trebuie să te adresezi direct însoțitorilor de bord. Nu vine nimeni să te întrebe dacă dorești ceva.

Personal a fost o experiență ciudată. După decolare, la 10 minute după ce căpitanul a stins semnalul luminos care indică purtarea centurilor de siguranță, s-a auzit în cabină: „Cabin crew, prepare for descent”. Adică deja începeam să coborâm pentru aterizare. După alte 10 minute s-a auzit: „Cabin crew, prepare for landing”. Adică ce, gata, am și ajuns?!?! Și da, ajunsesem.

- Publicitate -

Drumul de la aeroport în centrul orașului

De la aeroport, pentru a ajunge în oraș, ai autobuzele 30 și 33. Te orientezi în funcție de unde trebuie să ajungi în oraș, adică unde ai cazarea. Autobuzul 30 se ia din fața aeroportului, în timp ce pentru autobuzul 33 trebuie să cobori până la șoseaua principală.

Nu e deloc mult de mers. Este mult mai puțin decât dacă ai merge pe jos de la Aeroportul Otopeni în DN1. Dealtfel, de când ieși din aeroport, se poate vedea șoseaua. Trebuie doar să ai grijă și să o traversezi, pentru că stația pentru Chișinău se află de cealaltă parte a drumului.

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -