- Publicitate -

O bisericuță maramureșeană prinde viață printre viile din Tohani

Printre dealurile încărcate de vii de la Tohani, acolo unde pământul prahovean rodește vinuri nobile, a apărut o bijuterie de lemn, o bisericuță cu arhitectură maramureșeană, construită cu trudă și credință de părintele Petru Tincu, un preot care a pus în acest loc nu doar pricepere, ci și sufletul întreg.

Cu stâlpi din stejar masiv și arcade sculptate cu migală, lăcașul nu e încă gata, dar deja radiază liniște, căldură și har. Părintele Petru speră ca, de Crăciun, biserica să-și deschidă porțile pentru credincioșii care vor veni aici nu doar pentru a se ruga, ci și pentru a simți puterea unei comunități unite prin credință.

- Publicitate -

„Povestea acestei biserici începe în pandemie, când bisericile erau închise”, povestește părintele. „Un om cu suflet mare mi-a donat terenul acesta, chiar în sâmbăta Floriilor, în 2021. Aici fusese o cantină pentru muncitorii care lucrau la culesul viilor. Am simțit că este un loc hărăzit. Când am ales modelul de biserică din Maramureș și am venit aici cu planurile, am măsurat… și minunea s-a arătat: dimensiunile cantinei erau identice cu cele ale bisericii din plan. Am zis: e un semn de la Dumnezeu! Dacă aici era masa pentru oameni, acum e masa sufletească”, ne-a povestit părintele cu voce caldă și bucurie în privire.

 

Părintele Petru Tincu s-a născut în Ocna Șugatag, județul Maramureș. A urmat Seminarul Teologic din Baia Mare, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. După finalizarea studiilor, a fost timp de doi ani profesor de religie la Școala Gimnazială Nr. 2 și la Liceul „Tase Dumitrescu” din Mizil. Astăzi slujește ca preot paroh la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din centrul orașului Mizil.

- Publicitate -

De patru ani, părintele a bătut din poartă-n poartă, a cerut ajutorul celor cu suflet mare și a luptat pentru fiecare bucată de lemn necesară finalizării proiectului de suflet de la Tohani, acolo unde pune bazele și unui centru pentru persoane fără adăpost.

„Nu am avut un sponsor mare, am avut oameni simpli și generoși. Unii au dat bani, alții lemn, alții munca lor. Toți au pus o parte din sufletul lor aici”, spune părintele.
Biserica este ridicată, însă interiorul încă are nevoie de lucrări. Mai sunt necesare fonduri pentru pictură, mobilier liturgic, pardoseală și dotările necesare unui lăcaș de cult.

Cu toată încrederea, părintele Petru transmite un mesaj deschis tuturor celor care pot și vor să sprijine:

- Publicitate -

„Fiecare sprijin contează. Chiar și cel mai mic ajutor poate clădi o parte din biserica aceasta. Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. Cei care simt să se implice, sunt bineveniți. Îmi doresc din suflet ca de Crăciun să putem săvârși prima slujbă aici. Nu pentru mine, ci pentru toți cei care au ajutat financiar, cu material, muncă sau doar un gând bun. Este biserica lor, nu a mea”, spune, cu modestie, părintele Petru.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum ar putea arăta Micul Trianon de la Florești după consolidarea ruinelor palatului

Reprezentanții Domeniului Cantacuzino de la Florești au anunțat, în...

Mihai Polițeanu cere demiterea viceprimarului AUR, Alexandru Săraru

Pe ordinea de zi a ședinței de marți, 30...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -