Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești a admis astăzi cererea unui anume Popescu Gheorghiță care a cerut anularea deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut!
Potrivit portalului instanțelor, soluția pronunțată astăzi de Curtea de Apel Ploiești este următoarea:
”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025”.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă.

Reamintim că CCR a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu în baza unui raport al CSAT bazat pe informații furnizate de SRI, SIE, MAI și STS.
