- Publicitate -

Ursoaica cu pui din Brașov care a fost relocată la granița cu Prahova a provocat pagube și la Cerașu – VIDEO

Subiectul legat de relocarea urșilor trezește numeroase controverse. Ursoaica cu pui din cartierul Noua din Brașov a fost relocată, la începutul lunii august, la limita cu județul Prahova. Prezența animalului sălbatic a fost semnalată, ulterior, la Cerașu, unde a provocat pagube, iar ulterior s-a deplasat în alte două comune prahovene.

Relocarea urșilor nu reprezintă o soluție. Cel puțin asta susțin specialiștii din Brașov, potrivit bzb.ro (Vezi AICI).

- Publicitate -

Ultimul exemplu este mai mult decât concludent. Ursoaica cu pui din Brașov, relocată, la începutul lunii august, la limita cu județul Prahova, a ajuns și la Cerașu, iar ulterior s-a deplasat în alte două comune prahovene, lăsând în urmă destule pagube.

Această ursoaică cu pui avea un dispozitiv de monitorizare și prin urmare s-a aflat, clar, traseul pe care l-a urmat.

- Publicitate -

Am sunat la instituția care monitorizează dispozitivul de urmărire și am reușit să aflăm traseul parcurs de ursoaică.

Animalul sălbatic a fost relocat la limita cu județul Prahova și, din păcate, pe 11 august, a fost semnalată prezența lui și pe raza comunei Cerașu, pe un deal, în apropiere de Primărie. Noi avem încheiat un contract cu o asociație de vânătoare.

La acea dată am cerut explicații și am chemat echipele de intervenție, însă nu au mai depistat animalul sălbatic.

- Publicitate -

Cetățenii au semnalat faptul că animalul sălbatic a dărâmat un gard și a mâncat prune, însă nu s-au putut acorda despăgubiri pentru aceste pagube. Terenul respectiv figura în acte ca fiind fâneață, iar proprietarul nu modificase în acte destinația terenului.

Ulterior, am aflat că animalul sălbatic s-a deplasat spre Drajna și a ajuns la Izvoarele, gonită probabil de urșii aflați pe raza localității care își apără teritoriul”, ne-a povestit Alin Staicu, primarul comunei Cerașu.

Edilul susține că, încă de la recensământul realizat în urmă cu aproape 10 ani, pe terenurile extravilane din localitate a fost identificat un număr de trei ori mai mare de urși față de cel normal, motiv pentru care nu ar trebui să fie relocate alte animale sălbatice în zonă.

- Publicitate -

Imagini cu ursoaica cu pui relocată de la Brașov, care a ajuns și pe la Cerașu

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -