Mai mult sau mai puțin, turismul este una din preocupările noastre. Chiar dacă aparent unii nu par a fi călători în adevăratul sens al cuvântului, în realitate toți suntem. Micile escapade de la sfârșit de săptămână ne transformă în mici turiști ce explorează locuri noi. Apoi, vacanțele de sărbători sau de vară, sunt vacanțe meritate ce se reflectă pe partea turistică.
Privind per ansamblu, nu doar destinațiile în sine contează, ci și oferă acestea dincolo de numele pe care îl poartă. Atunci când ne alegem locul de vacanță, dorim să știm cum e putem petrece timpul și cum ne putem distra. O listă ca parcurile și cu cazinourile disponibile ar putea fi de folos. Am putea afla mai multe, inclusiv Ce sunt specialele la pacanele? O prezentarea a celor mai bune jocuri din zonă ar fi într-adevăr de apreciat.

Ce este turismul digital și cum s-ar schimba totul?
Turismul digital, cunoscut și ca e-turism, este o nouă abordare benefică societății noastre. Practic, este vorba de un proces de digitalizare a ramurii clasice a turismului. Acest lucru presupune existența unei vaste baze de date referitoare la locații, punctele de atracție din zonă, și multe alte informații similare. Astfel, ar fi facilitat procesul de informare a turiștilor, fiind oferite date exacte și actualizate.
Noua formă digitalizată a turismului presupune utilizarea unei hărți digitale care cuprinde toate atracțiile turistice de pe teritoriul unei țări. S-a avut în vedere realizarea acestui lucru și la noi în țară. O astfel de hartă ar fi o sursă valoroasă de informare pentru turiștii ce ne trec granița.
Un mod utilizat de asemenea în promovarea digitală a turismului constă în prezentările virtuale ale locațiilor. Locurile pot fi vizitate virtual, înainte de a fi vizitate în realitate. Astfel de detalii sunt folositoare tuturor, mai ales dacă respectivele persoane vin pentru prima dată în acel loc.

Poate fi de folos sau nu turismul digital în România?
Un prim avantaj al acestui turism constă în gradul crescut de informare. Utilizarea mediului online este un mod facil și la îndemână la orice oră. Obținerea informațiilor de la distanță și în timp util reprezintă un mare atu. De acesta ar trebui să ne putem folosi pe deplin, înainte de alegerea destinației de vacanță.
Potențialul turistic al României este mare. Țara are numeroase peisaje frumoase, locuri încărcate de istorie și povești pe care merită să le asculți. Locuri precum Delta Dunării sunt adevărate monumente ale naturii ce nu va trebui trecute cu vederea. Chiar și fără forma digitalizată a turismului, astfel de destinații atrag privirile străinilor ce vin la noi.
O inițiativă în promovarea digitalizată a țării sunt tururile virtuale. Acestea permit o previzualizare virtuală anumitor locuri, incluzând muzee și vechi cetăți. Sunt incluse mai multe județe ale țării și multiple destinații. Acesta este un punct de plecare bine gândit, însă nu unul care să ia amploare.
Pe parcursul ultimilor ani, tot mai mulți turiști ne-au vizitat țara. De exemplu, în anul 2022, cele mai vizitate orașe au fost București, Constanța și Brașov. Datele statistice dau de înțeles că turismul este un domeniu înfloritor și că anual țara este vizitată. Tot acest potențial ar putea fi maximizat cu ajutorul digitalizării. Un mod de informare inovativ ar fi un real sprijin în promovarea României.
Valorificarea optimă a potențialului turistic ar îmbunătăți imaginea țării. Drept urmare, o promovare mai intensă și mai relevantă ar ajuta țara și pe plan economic. Dezvoltarea turismului ar aduce noi venituri pe plan local, dar și național.
În final
Pentru moment, mediul online ajută destul de mult în obținerea informațiilor necesare pentru organizarea unei vacanțe reușite. Însă, o prezentare mai detaliată ar putea duce la un progres mai intens din punct de vedere turistic. Punerea în funcțiune a unei hărți interactive nu doar ar duce lucrurile la un alt nivel, ci ar aduce și multiple beneficii.
