- Publicitate -

Briana Păun, campioană națională de seniori la înot, la vârsta de 14 ani. Bazinul Primăriei Ploiești stă închis de aproape trei ani

Legitimată la CSM Ploiești, Briana Păun, legitimată la CSM Ploiești, a devenit campioană națională de seniori, în ciuda faptului că se antrenează printre străini. Bazinul Vega, singurul aflat în administrarea municipalității, se află închis de aproape trei ani.

Sportivii secţiei de nataţie a CSM Ploieşti, care nu dispun nici acum de un bazin propriu de înot, au reușit să obțină rezultate de excepție la Campionatul Naţional de Înot pentru Seniori, Tineret şi Juniori.

- Publicitate -

Competiţia a fost organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în perioada 17-21 aprilie, în bazinul din Complexul Sportiv de Natație Otopeni.

„La fel ca în urmă cu un an, Briana Păun (2009) a avut o evoluţie excelentă în proba de 1500 de metri, reuşind să devină campioană naţională de seniori, tineret şi juniori, cu timpul de 16:56.09 minute. O performanţă foarte bună, care a însemnat şi îndeplinirea baremului de calificare la Campionatul European de Juniori.

- Publicitate -

Sportiva pregătită de Tamara Costache şi Ciprian Toma a obţinut şi patru titluri de vicecampioană naţională, trei în proba de 800 metri, la seniori, tineret şi juniori, cu timpul 9:01.19 minute, şi unul la juniori în proba de 400 metri, cu timpul 4:29.89 minute”, a anunțat CSM Ploiești, care a prezentat și un bilanț al reultatelor obținute de sportivi.

Citește și: Înotătoarea Briana Păun, de la CSM Ploiești, a obținut trei medalii pentru România

Zestrea de 13 medalii a CSM Ploieşti (3 de aur, 4 de argint şi 6 de bronz) a fost completată de Andreea Radu (2009), care a obţinut medaliile de bronz atât în proba de 1500 metri, cu timpul de 17:40.30 secunde, cât şi în cea de 800 metri, cu timpul 9:12.75 minute.

CSM Ploieşti a fost reprezentat la competiţia de la Otopeni de alţi patru sportivi – Darius Radu (2009), Fabian Păun (2009), Teodora Roman (2010) şi Erika Forţu (2009) – care au concurat în finalele probelor la care au participat, fără a prinde, însă, podiumul de premiere”, a mai precizat CSM Ploiești.

- Publicitate -

La Ploiești, Bainul Vega stă închis de aproape trei ani

Reamintim faptul că aceste performanțe obținute de sportivii ploieștenii sunt cu totul deosebite, în condițiile în care CSM Ploiești nu deține nici la această dată un bazin de înot în care aceștia să se antreneze.

Singurul bazin de înot, aflat în administrarea municipalității, Bainul Vega, stă închis de aproape trei ani.

Citește și: Briana Păun, campioana la înot a Ploieștiului, care se antrenează prin străini, a primit cel mai frumos cadou „de buletin”

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -