- Publicitate -

Poluarea din Prahova, responsabilă de agravarea bolilor cronice. Dr. Raluca Bercea, medic pneumolog: Pacienții cu boli cronice vin lună de lună la spital

Poluarea există în Prahova, chiar dacă autoritățile de mediu, conform normativelor, susțin contrariul. Consilierul județean USR, dr. Raluca Bercea, medic pneumolog la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, a explicat, joi, efectele poluării în special în cazul pacienților cu boli cronice. „Majoritatea afecțiunilor, celor cardio-vasculare, respiratorii și oncologice, au legătură clară cu poluanții și cu deșeurile. Este important să tragem un semnal de alarmă și să ne gândim la ce este de făcut”, susține dr. Raluca Bercea, medic pneumolog Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

În timp ce autoritățile de mediu din Prahova susțin că nu există depășiri, conform legislației, la anumiți indicatori, efectele poluării se resimt când vine vorba de adresabilitatea crescută la spitale.

- Publicitate -

Prezentă la conferința de presă organizată de USR Prahova, consilierul județean dr. Raluca Bercea, medic pneumolog la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, a explicat care sunt efectele poluării.

„Avem poluare și am să vă spun cum se vede acest lucru. Suntem într-o perioadă de viroze, când oricum spitalul este plin. Și este plin peste limita locurilor posibile. Ne chinuim să găsim locuri pentru pacienți în toate spitalele din județ, pentru că la Spitalul Județean suntem suprasolicitați, dar nu este ceva nou. În fiecare an acest lucru se întâmplă.

- Publicitate -

Ce este mai nou este faptul că acești pacienți cu boli respiratorii cronice, de exemplu, și cardiace, și oncologice, în special boli respiratorii cronice prezintă mai multe exacerbări în perioada aceasta.

Pentru că, pe lângă faptul că au o boală și un virus sau bacteria care determină o exacerbare, avem acest poluant pe care ei îl inhalează și vin la spital lună de lună, în loc să vină o dată sau de două ori pe an, cum este firesc în cazul bolilor cronice.

Ei vin lună de lună și necesită reinternări, necesită zile multe internare, costuri foarte mari ale sistemului pe acești pacienți și, iată că, poluarea, de fapt, duce la o discuție mult mai profundă și costurile sunt mult mai mari decât cele pe care ni le imaginăm noi, la suprafață”, susține dr. Raluca Bercea, medic pneumolog.

- Publicitate -

Citește și: Cum explică APM Prahova că nu este poluare în Ploiești, chiar dacă aerul este irespirabil

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. In Magurele – Prahova sunt arderi de deseuri, zilnic se ard, in special firmele dau foc la ambalaje si nimeni nu se sesizeaza, cu toate ca este drum national pe unde trec masini de Politie, Pompieri, MAI, Ambulante sigur si din cei care lucreaza la Garda de Mediu si nimeni nu se sesizeaza! Rusine!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -