După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul Părinți care refuză să-și mai trimită copiii la școală din cauza unui elev bătăuș. Se întâmplă la Școala Gimnazială „Elena Doamna” din Ploiești, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Prahova au transmis redacției noastre că în cazul copilului agresiv a fost deschis un dosar penal.
”La nivelul Poliției Municipiului Ploiești se află în lucru un dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În fapt, la data de 20 noiembrie 2023, polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că o minoră de 10 ani, elevă în clasă a IV-a, ar fi fost lovită în zona feței, de către un coleg de clasă, în timpul pauzei. Ulterior, minora a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Totodată, au fost efectuate demersuri cu privire la înștiințarea DGASPC Prahova, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
De asemenea, ofițerii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au întocmit o analiză postcauzală a evenimentului și au desfășurat activități educativ-preventive la clasa minorilor implicați, cu tema prevenirii violenței și a bullying-ului.
Vom reveni cu detalii.

Și comunicatul politei ar trebui sa ne liniștească? Sau doar demonstrează încă o dată (oare pentru a căuta oară?!?) ineficiența acestei „instituții” în a rezolva până și cele mai simple cazuri?