Un ploieștean reclamă mizeria din Cimitirul Bolovani. „Înțeleg să facem curat pe locurile concesionate, dar…plătim taxe și cărăm gunoi menajer aruncat pe morminte…”, este indignarea ploieșteanului, care crede că de vină sunt locatarii din zonă. Imagini la finalul textului.
Ploieșteanul care a semnalat situația legată de gunoaiele din Cimitirul Bolovani ne-a transmis mai multe imagini cu deșeurile abandonate și bucăți de materiale de construcție abandonate lângă gardul cimitirului, cu patru zile înainte de Crăciun.
De vină ar, potrivit cititorului Observatorulph.ro, locatarii din zonă care se debarasează de gunoaie aruncându-le peste gard.
„Camere de luat vederi inutile, o mulțime de paznici și funcționari care nu fac mai nimic, multe persoane dubioase care te abordau să te ajute să cureți mizeria aruncată de locatarii din zonă și cam atât!
Poate cineva va lua măsuri să curețe mizeria, să planteze niște containere în zonă, ca să nu mai arunce nimeni gunoiul peste gard, în cimitir. Înțeleg să facem curat pe locurile concesionate, dar…plătim taxe și cărăm gunoi menajer aruncat pe morminte...”, susține ploieșteanul.
Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere din partea SC Servicii Gospodărire Urbană Ploiești, care administrează cimitirele din municipiu.

Cimitirul Bolovani e fieful ” defavorizatilor „, care in loc sa-si faca treaba pentru care sunt platiti de administratie, agreseaza cetatenii veniti la morminte. Iar politia doarme.
Tot la fel de mare este „mizeria umană”. Bănuiesc că nu morții din cimitir au aruncat resturi de mașină de spălat, scaune auto şi/sau altele.
Sigur, „moartă” le este educația, bunul simt faţă de ceilalți, buna creștere.