Tânăra învățătoare de la o școală din Prahova, care îi ajută pe copiii romi să înțeleagă că educația e șansa lor la o viață mai bună: „În multe cazuri, ce construiesc eu la școală, se dărâmă acasă”

A ales să se titularizeze la o școală „grea”. Gândul ei a fost acela că toți copiii merită o șansă la educație, indiferent de mediile din care provin. Nu de puține ori a împărțit mâncarea cu elevii flămânzi, la fel cum nu de puține ori, din salariul ei, a ales să rupă o parte pentru a-i încălța sau îmbrăca pe cei cu adevărat necăjiți. Știe, deopotrivă, și ce înseamnă să mergi din poartă în poartă pentru a te ruga de părinți să îi lase pe cei mici la școală. Alina Filippidis este din Câmpina, și nu concepe să predea în altă parte decât la Școala Gimnazială Șotrile. O școală unde nu puțini sunt părinții care își trimit copiii la cursuri „doar ca să nu piardă alocația de stat”, după cum chiar Alina povestește.

De doi ani, Alina Filippidis s-a titularizat la școala din Șotrile. A ales această școală, fiindcă nu s-a speriat niciodată de greu. Este învățătoare și se ocupă de educația a 29 de copii de clasă pregătitoare. Mulți dintre ei provin din comunități rome defavorizate.

„Sunt copii nu săraci, ci foarte săraci. Se bucură când ajung la școală, fiindcă în clasă e cald, nu ca la ei acasă. Iar dotările îi lasă muți de uimire. Mulți trăiesc la limita subzistenței, în bordeie improvizate. Fără căldură, lumină, apă. Toate acestea sunt un lux pentru ei.

Masa caldă care le e asigurată le e multora singura hrană din zi. A venit frigul, mi se rupe sufletul când îi văd încălțați cu teniși de pânză sau cu haine cu nu știu câte numere mai mari, ori mai mici, în funcție de frații pe care îi mai au acasă. Cu toate acestea, am în clasă copii care iubesc școala. Deja îmi spun că vor să se facă doctori, pompieri, profesori. Nimic nu poate fi mai frumos decât să le vezi strălucirea din ochi și acea curiozitate specifică vârstei, în ciuda greutăților de acasă”, povestește Alina.

Citește și: Drama unui dascăl din Prahova: după 41 de ani la catedră, într-o zi a uitat tabla înmulțirii. ”E o boală perversă”

În fiecare dimineață, aceasta ia pulsul elevilor. Vrea să știe cum se simte fiecare și ce poate face ea, ce pot face și colegii pentru a îmbunătăți o anumită stare de spirit.

„Așa îi formez să fie empatici, să le pese unul de celălalt și să funcționeze ca o echipă. Nu e ușor, mai ales că, în multe cazuri, ceea ce construiesc eu la școală, se dărâmă acasă. Am elevi ai căror părinți trăiesc din ajutorul social. Analfabeți unii. Nu pun preț pe educație, își trimit copiii la școală ca să piardă alocațiile. Care îi trimit… care nu…am avut situații când a trebuit să iau comuna la pas, să bat din poartă în poartă, să duc muncă de lămurire cu părinții despre cât de importantă este școala”, mai spune Alina.

Elevii Alinei, chiar dacă foarte mici, vin de drag la școală. Le place de „doamna” fiindcă îi face să viseze cu ochii deschiși la vremuri mai bune, în care sărăcia cruntă să nu mai fie o normalitate, un mod de viață. Iar „doamna” , prin inițierea în tainele alfabetului, ori matematicii le deschide ușa către ceea ce înseamnă un viitor mai bun.

„Îi învăț de mici să lucreze în echipă, să respecte regulile, să se ajute între ei, să nu se rănească nici fizic și nici sufletește. Dau un exemplu: am câțiva copii care nu mănâncă laptele și cornul. Sunt mulți care și le-ar dori, însă, pentru a le duce acasă fraților. Au învățat deja cum să ofere fără ca cineva să se simtă rău”.

Alina muncește mult cu copii de etnie romă. Copii marginalizați de o lume puțin dispusă să îi accepte. Ea îi vrea, însă, integrați și viitori adulți funcționali, oameni de bază în societate. Iar pentru asta nu va căuta niciodată confortul unei școli de oraș. Spune, zâmbind, că dacă va fi sănătoasă, are de gând să iasă la pensie de la mica școală din Șotrile, unde unica șansă a copiilor de a răzbi în viață stă numai și numai în educația primită de la „doamna”, acolo, în sala de clasă ce le permite să viseze cu ochii larg deschiși la un viitor demn.