- Publicitate -

Centru social de zi pentru bătrâni, la Provița de Sus. Vârstnicii se vor putea relaxa la un ceai, ori jucând tenis ori biliard

Spațiu de relaxare și agrement pentru persoanele vârstnice din comuna Provița de Sus. Pe bani europeni a fost aproape finalizat un centru social de zi, unde bătrânii din localitate pot veni pentru a beneficia de servicii de asistență medicală, dar și pentru a socializa și a-și „umple” timpul cu diverse activități recreative.

Centrul social de la Provița de Sus a fost construit, potrivit spuselor primarului Ovidiu Movileanu, într-o școală dezafectată din satul Izvorul, în care nu s-au mai ținut cursuri de zeci de ani.

- Publicitate -

„Am zis să exploatez un pic acest loc și să îl transform, fiindcă era în paragină. Am accesat fonduri europene, circa 200.000 de euro și, cu o contribuție locală de 17.000 de lei, am ridicat acest centru social la noi în comună. Era nevoie de așa ceva fiindcă oamenii, aici, nu au viață socială, sunt persoane sărace care nu își permit să iasă decât în fața porții. La acest centru vor putea veni, avem camere de agrement, dar și o masă pentru tenis, biliard. Am amenajat și o bucătărie unde vârstnicii vor putea bea o cafea sau un ceai”, a precizat primarul Movileanu.

Citește și: Cinci familii din Moara Nouă au rămas fără case în urma unui incendiu. Mobilizare a angajaților rafinăriei Petrotel Lukoil

Lucrările, derulate în cadrul proiectului „Dealurile Sultanului – dezvoltare locală prin furnizarea de servicii integrate”, vor fi finalizate în noiembrie, când are loc inaugurarea centrului social din Provița de Sus.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -