- Publicitate -

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023 la Ploiești: Copii talentați și pasionați, vizitatori mulți… toți înghesuiți într-un colț al Sălii Coloanelor

Avem copii, avem talente, avem realizări, avem cu ce ne mândri, dar nu știm să punem în valoare… valorile. Cam așa s-ar rezuma experiența de sâmbătă seară de la Noaptea Cercetătorilor Europeni de la Ploiești. Vizitatori au fost în număr mare, cel puțin în ora în care am fost și eu pe acolo…

Organizatorii și-au dat silința, au avut invitați de marcă, echipe de robotică, era o frenezie totală să vezi toți roboțeii manevrați de tineri și atâția copii exclamând entuziasmați și aplaudând mișcările roboților.

- Publicitate -

Au fost standuri amenajate cu exponate de la secțiile Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, dar și standuri ale invitaților printre care s-au numărat și echipe de robotică ale liceelor ploieștene, care au reprezentat principala atracție a celor mai mici vizitatori.

Din păcate (pentru că aproape mereu există un „din păcate”) acest eveniment de importanță europeană, care ar trebui să plaseze Ploieștiul în rândul orașelor organizatoare de evenimente de știință, s-a suprapus cu debutul Festivalului interetnic „Alfabetul Conviețuirii”, astfel încât Sala Coloanelor din Palatul Culturii a fost de-a dreptul neîncăpătoare.

- Publicitate -

Pentru cei care au vrut să viziteze de la început acest eveniment, a fost de-a dreptul confuz când, la intrarea în Sala Coloanelor, dădeau de prezentări ale reprezentanților etniilor de pe teritoriul României, când ei veniseră să vadă roboței, eșantioane la microscop și table interactive…

Iar cei care veneau pentru Noaptea Cercetătorilor Europeni erau mult mai mulți decât cei veniți la deschiderea Festivalului interetnic. Greu, odată intrat în sală, erai nevoit să ocolești coloanele până în capăt, la intrarea în Muzeul Omului. Abia de acolo începeai să înțelegi cam ce se întâmplă la eveniment.

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -