Tragedia de la Crevedia, unde au avut loc mai multe explozii la o stație GPL, s-a soldat cu 57 de răniți și o persoană decedată. Sindicatul Europol a avut avut o reacție tranșantă la adresa autorităților.
Exploziile de la stația GPL de la Crevedia, județul Dâmbovița, s-au soldat cu zeci de răniți, inclusiv în rândul pompierilor.
Potrivit ultimelor detalii, 57 de persoane au fost rănite, iar o victimă a decedat la locul incendiul.
De altfel, numărul victimelor a crescut de la o oră la alta, ca urmare a faptului că s-au produs mai multe explozii.
Citește și: Imagini cu a doua explozie de la Crevedia. 26 de pompieri și șapte civili au fost răniți, iar o victimă a murit – VIDEO, FOTO
„Facem celule de criză, activăm planuri de diverse culori, dar nu învățăm nimic din trecut.
Nimic nu mai funcționează în aceasta țară, nimeni nu mai protejează salvatorii. Suntem carne de tun în ochii politicienilor, dar avem pensii speciale”, a scris Sindicatul Europol, pe pagina de Facebook, unde au fost publicate noi imagini cu exploziile care au avut loc la Crevedia.
Citește și: Stația GPL din Crevedia, unde au avut loc exploziile, aparține fiului primarul PSD din Caracal. Cum a comentat premierul Ciolacu
Exploziile de la stația GPL din Crevedia au afectat, sâmbătă noapte, mai multe locuințe și autoturisme parcate în imediata apropiere a incendiului.
Autoritățile au dispus evacuarea a aproximativ 3000 de persoane, iar populația a fost avertizată printr-un mesaj Ro-Alert ca urmare a degajărilor mari de fum.
Citește și: Explozii la stația GPL de la Crevedia. 57 de răniți și o persoană decedată
În noaptea de sâmbătă spre duminică două persoane rănite au fost transferate, pentru acordarea de tratament în Belgia, iar alte două victime au fost transportate în Italia.
Alte șapte victime ar urma să fie transferate în Austria, iar la MAI este programată, duminică, o întâlnire a celulei de criză.
