Polițiștii ploieșteni au organizat marți seară o acțiune de amploare în mai multe zone din oraș, printre care Centru și Sala Sporturilor.
Razia a vizat descurajarea elementelor infracționale și combaterii fenomenelor cu impact stradal precum și pentru prevenirea comercializării de bunuri contrafăcute, dar și combaterea fenomenelor cu impact stradal și asigurarea vizibilității elementului polițienesc în zonele cu risc criminogen.
Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost verificate 6 societăți comerciale.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei.
De asemenea, în cadrul controlului la o societate comercială din municipiu, polițiștii au constatat faptul că administratorul acesteia ar fi expus, pentru vânzare, articole vestimentare inscripționate cu însemnele și denumirile unor mărci înregistrate.
Bunurile în valoare de 400 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Tot în cadrul aceleiași societăți, polițiștii au identificat mai multe plase destinate braconajului piscicol, pentru care administratorul nu este autorizat în a le comercializa.
Astfel, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, conform OUG nr.23/2008 privind pescuitul și acvaltura.
Tot ieri, în intervalul orar 18.00-20.00, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de poliție Ploiești au organizat și desfășurat o acțiune cu forțe mărite în zona Sălii Sporturilor Olimpia având ca scop descurajarea elementelor infracționale, combaterea fenomenelor cu impact stradal și asigurarea vizibilității elementului polițienesc în zonele cu risc criminogen.
În cadrul acțiunii au participat polițiști de ordine publică, investigații criminale, rutieră, investigarea criminalității economice, protecția animalelor, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, 50 de autovehicule au fost verificate și 4 societăți comerciale au fost controlate.
Totodată, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, 20 dintre acestea la regimul rutier, iar 10 conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 9.000 de lei.
Astfel de acțiuni care au ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vor continua și în perioada următoare.

Ma bucur sa citesc si astfel de știri. Nu de alta, dar acum aproximativ 2 saptamani masina in care ma aflam a fost lovită de niste tineri care făceau raliuri cu masina lor decapotabila abia adusă din străinătate. Nu am fost de acord sa intocmim o constatare amiabilă si am decis sa mergem pe mana poliției. Surpriza! Din aceast eveniment am iesit tot eu vinovata sub pretextul că „nu putem avea radare peste tot”… deși se stie foarte bine ca sunt locații cheie unde se fac curse si alte teribilisme. Nu imi doresc decat sa pot circula linistita cu copilul meu in orice parc si pe orice strada…