Hotărârea adoptată, miercuri, de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești vizează „menținerea reglementărilor în materia pensiilor de serviciu, având în vedere principiul neretroactivității legii și cerințelor de predictibilitate a statutului magistratului”. Totodată, se propune reluarea dezbaterilor din procedura parlamentară pentru adoptarea actului normativ în discuție, cu participarea reprezentanților autorității judecătorești la aceste dezbateri.
Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești a exprimat, miercuri, un punct de vedere la solicitarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe tema proiectului legislativ privind modificările propuse pentru pensiile de serviciu.
Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești
Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești susține, potrivit hotărârii adoptate, „menținerea reglementărilor în materia pensiilor de serviciu, având în vedere principiul neretroactivității legii și cerințele de predictibilitate a statutului magistratului, care trebuie să caracterizeze orice sistem normativ, cerințe impuse de jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional și a Curții Europene a Drepturilor Omului”.
Hotărârea adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești, prevede „reluarea dezbaterilor din procedura parlamentară pentru adoptarea actului normativ în discuție, având în vedere necesitatea participării reprezentanților autorității judecătorești la aceste dezbateri, în acord cu principiul cooperării loiale între autoritățile statului”, dar și „reluarea dezbaterilor Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești, pe proiectul de modificare a Legii nr. 303/2022, în sensul adoptării unor măsuri concrete ca formă de reacție a magistraților vis-a-vis de intenția legislativului de modificare a acestui act normativ.”
Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești
Conform hotărârii aprobate, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Ploiești „susține eventualele demersuri legale pe care le va întreprinde personalul auxiliar de specialitate și conex în formă de protest asupra noilor modificări legislative cu privire la pensia de serviciu, vis-a-vis de solicitarea nr. 58/SNGJ/2023 a Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, înregistrată la această instanță sub numărul 3199/A/30.05.2023”.
Procurorii propun consultări imediate a reprezentanților sistemului judiciar. Comunicat DIICOT
Adunările generale ale procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, întrunite în data de 31.05.2023, la convocarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, au adoptat un punct de vedere în sensul ”Necesității adoptării unui sistem real de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncțiile și inechitățile din sistemul judiciar, cu asigurarea previzibilității și respectării statutului constituțional al magistraților”
Punctul de vedere exprimat în Adunările generale ale procurorilor reprezintă o expresie a îngrijorării profunde generată de propunerile de modificare a Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pe fondul lipsei totale de transparență în procesul decizional și fără nicio consultare prealabilă a reprezentanților sistemului judiciar, în pofida apelului constant la dialog, exprimat inclusiv prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.90 din data de 25.05.2022.
S-a arătat că, în adoptarea reglementărilor în acest domeniu, trebuie evitată instituirea oricărei discriminări viitoare între beneficiarii pensiei de serviciu, modul de etapizare a vârstei de pensionare propus în prezent având drept consecință directă crearea unei discriminări imediate între magistrați, prin impunerea unei condiții similare de vârstă pentru majoritatea acestora, fără nicio diferențiere reală în raport de vechimea în magistratură acumulată până în acest moment.
Procurorii propun consultări imediate a reprezentanților sistemului judiciar. Comunicat DIICOT
În același timp, aplicarea intempestivă și fără niciun studiu prealabil de impact al acestor modificări are aptitudinea de a crea disfuncționalități majore în sistemul judiciar, atât prin pensionarea imediată a unui număr semnificativ de judecători și procurori, cât și prin afectarea severă a capacității de atragere în profesie de noi magistrați, cu riscul producerii unor consecințe grave, pe termen lung, pentru buna funcționare a sistemului judiciar, grevat oricum de o criză de personal fără precedent.
De aceea, apare ca imperios necesară inițierea unor consultări imediate a reprezentanților sistemului judiciar, în vederea adoptării unui sistem real, transparent și previzibil de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncțiile și inechitățile din sistemul judiciar, cu respectarea statutului constituțional al magistraților și a obligațiilor asumate în cadrul Mecanismului privind statul de drept.
