Conform protocolului alianței PNL-PSD-UDMR, ar fi urmat la finele acestei luni ca premierul PNL să cedeze postul unuia de la PSD. Greva din sistemul de educație este încă un motiv de amânare a schimbărilor din executiv.
Discuțiile pe tema preluării unor ministere, altfel decât prevedea înțelegerea inițială, dar și posibile restructurări, au făcut ca momentul rotației să nu fie anunțat cu certitudine.
- Publicitate -
„Am avut discuţii până aseară târziu, ne-am revăzut în această dimineaţă şi am convenit ca până la soluţionarea acestei probleme să nu-mi depun mandatul şi să-mi asum în continuare responsabilitatea de premier”, a anunţat Ciucă, vineri, la Palatul Victoria.
Declaraţia a fost susţinută alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, ceea ce înseamnă că decizia amânării rotației guvernamentale a fost una luat în acord cu celelalte partide din alianță.
- Publicitate -
