„Datorez medicului Alice Dascălu viața copilului meu. Este un înger care mi-a salvat băiețelul când avea doar 14 zile de viață. Nu voi avea niciodată cuvinte suficiente pentru a-i mulțumi pentru acest lucru”. Sunt cuvintele de mulțumire ale unei ploieștence, Cristina Solomon, la adresa doctorului care a știut, cu profesionalism, răbdare și empatie, să vindece un suflet de numai două săptămâni.
„Pentru mine, doamna doctor Alice Dascălu, medic la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, este un înger de femeie.
Am mers cu băiețelul meu de doar 14 zile la dânsa, terminată din punct de vedere psihic. Copilul a făcut o bronșiolită severă, iar organismul lui plăpând nu putea lupta cu așa ceva. Am mers la mai mulți doctori, iar când am ajuns la Petrolul am dat de doamna doctor Alice Dascălu. Copilul meu era la acel moment cel mai mic bebeluș din întreg spitalul.
În primă fază, acest medic mi s-a părut un om dur. Mi-am dat seama că nu este deloc așa, atunci când am văzut cu câtă aplecare și interes mi-a tratat băiețelul. Un bun profesionist, un om serios, mereu conștient că de tratamentul și intervenția sa depind viețile atâtor copii.
Citește și: Medicul chirurg Alexandru Papacocea, omul care a operat mii de prahoveni pe creier. „Mentorul meu a fost geniul neurochirurgiei, profesorul Leon Dănăilă”
Am stat șase zile internată cu băiețelul meu, iar la externare m-a rugat să respect cu strictețe tratamentul medicamentos. Am făcut asta, copilul s-a făcut bine. De atunci, nu doar pentru băiețel, dar și pentru ceilalți copii ai mei, singurul pediatru la care merg, fie la Spitalul Petrolul, fie în privat, este doamna doctor Alice Dascălu.
Mi-aș dori să existe cât mai mulți medici ca ea. Oameni care își respectă meseria, respectă pacientul, care nu e doar un diagnostic și nu uită să aibă și suflet. Vă mulțumesc, doamnă doctor!”, este mesajul ploieștencei Cristina Solomon.
