Modernizarea căminului cultural Lipănești, finanțată prin fonduri europene nerambursabile, se apropie de finalizare. În interiorul căminului, care are o capacitate de 144 de locuri pe scaune, în sala de spectacole, se vor pregăti copiii care practică baletul, dansurile populare și șahiștii.
Proiectul „Modernizare și dotare cămin cultural Lipănești” este finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Lucrările proiectului au început pe 7 iunie 2018 și trebuiau finalizate în aceiași lună a anului 2022. Din cauza pandemiei „au existat întârzieri, iar proiectul a fost finalizat în luna decembrie a anului 2022”, a declarat primarul Robert Nica.
Recepția s-a făcut în ianuarie 2023, iar inaugurarea propriu-zisă va avea loc de Ziua Copilului, 1 iunie, anul acesta.
Căminul Cultural Lipănești are 144 de locuri în sala de spectacol. De asemenea, în cadrul acestuia, se vor pregătii copiii care fac balet, dansuri populare și șahiștii.

Valoarea totală a investiției este de 672 199 euro.
